Sibiu – ISU Sibiu –113 misiuni la sfârșit de săptămână

0
231

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în acest sfârșit de săptămână, unui număr de peste 110 de solicitări venite pe numărul de urgență 112, după cum urmează:
 106 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
 3 deblocări ale unor uși de apartament în municipiul Sibiu, Str. 9 Mai, Aleea Frații Buzești și str. Țiglari;
 2 incendii. Un incendiu produs în sera zilei de vineri, 05 februarie.a.c în jurul orei 20:50 la un adăpost improvizat situat în zona de câmp ,str. Ștefan cel Mare, municipiul Sibiu. A ars adăpostul pe o suprafață de cca 5 mp din cauza utilizării focului deschis în spații deschise. Nu au fost victime. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompierii militari ai Detașamentului Sibiu.


Cel de-al doilea incendiu s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă și a afectat
acoperișurile a două case de vacanță aparținând unui complex turistic situat pe Valea Avrigului. Incendiul, pornit de la coșul de fum al centralei termice, neprotejat corespunzător față de elementele combustibile, a mistuit acoperișurile celor două case de vacanță și au deteriorat interioarele acestora. Din fericire, nu au fost victime. Turiștii s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor.
Totodată, în acest sfârșit de săptămână reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au participat împreună cu alte structuri ale M.A.I. la efectuarea controalelor pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Aceștia au efectuat un număr de 50 de controale și au identificat 5 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii Sars-Cov-2 fiind aplicate 5 avertismente.
Menționăm faptul că misiunile au cu preponderență un caracter preventiv, scopul urmărit nefiind aplicarea sancțiunilor ci conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție instituite de autorități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.