Sibiu – Intervenţii ISU Sibiu

0
215

ISU Sibiu a intervenit aseară în jurul orei 00:00, în municipiul Sibiu pe strada Vasile Aaron la un accident rutier cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere.

În accident au fost implicate două autoturisme și două persoane. O femeie în vârstă de 22 de ani a rămas încarcerată, fiind conștientă. Aceasta a fost extrasă din autoturism de echipajul de descarcerare, preluată apoi de echipajul SMURD și transportată la UPU Sibiu cu traumatism lombar. Cealaltă persoană, de sex masculin, a fost evaluata medical, refuzând transportul la spital.

ISU Sibiu a intervenit azi-noapte în jurul orei 03:00 pe A1 la km 268 (zona tunel Cristian) la un accident rutier dintre un microbuz de transport persoane și un autoturism.

La fața locului au fost mobilizate următoarele forte: trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere.

În accident au fost implicate 13 persoane, dintre care 8 minori și 5 adulți.
Din fericire cei 8 minori cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, nu au fost răniți, însă pentru siguranță, au fost transportați la CPU Luther. Minorii au fost însoțiți de o femeie în vârstă de 36 de ani care prezenta contuzii minore.

De asemenea, au mai fost transportați la UPU Sibiu conștienți:

  • un tânăr de 18 ani cu un traumatism cranio-cerebral;
  • un bărbat în vârstă de 56 de ani cu o contuzie toracică;
  • un bărbat de 36 de ani cu contuzii minore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.