SIBIU – Inaugurarea American Corner Sibiu la Biblioteca ASTRA

0
72

Miercuri, 7 decembrie 2022, va avea loc la Biblioteca ASTRA inaugurarea American Corner Sibiu, centru public de resurse și informare care promovează valorile culturale și democratice comune ale Statelor Unite ale Americii și României. Acesta este cel de-al zecelea centru din programul American Cornerscare se desfășoară în bibliotecile din Bacău, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu-Mureș. Proiectul este realizat cu susținerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și a Consiliului Județean Sibiu.

Primul eveniment destinat publicului, din seria celor organizate de American Corner Sibiuși Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, este The Transatlantic Literary Bridge/ FictionandPoetry Talk/ from Sibiu tothe U.S.A., un dialog între scriitorii de origine sibiană, Andrei Codrescu și Radu Vancu. Cei interesați sunt invitați să participe la această întâlnire având drept temă literatura și poezia aflate la confluența dintre milenii, în două spații culturale diferite. Evenimentul va avea loc on-line și față în față, miercuri, 7 decembrie 2022, începând cu ora 19:30, laAmerican Corner Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 7, et. al V-lea, Corp B.

***

Programul American Corners din România a început în anul 2005. În prezent, există nouă centre American Corner active, care fac parte din rețeaua globală de peste 600 de centre, în peste 150 de țări.  Programul urmărește promovarea înțelegerii și a cooperării între Statele Unite ale Americii și România, furnizând informații precise și diverse despre Statele Unite, privind o serie de teme care vor contribui la dezvoltarea comunicării și a schimburilor culturale dintre cele două țări. Pe lângă faptul că oferă acces la informații de încredere și actualizate despre SUA, prin intermediul unor resurse tipărite și pe suport electronic, centrele American Corner organizează programe interactive culturale, educative și de învățare a limbii engleze. American Corners oferă un mediu primitor și plin de inspirație, personal instruit și tehnologiile moderne necesare pentru a crea legături cu românii, atât în persoană cât și virtual, susținând politicile Guvernului SUA, pentru o mai bună înțelegere a istoriei și a valorilor culturale americane.

În toate aceste centre, publicul interesat are acces gratuit la resursele, serviciile și programele oferite.

Informații despre rețeaua American Corners din România sunt disponibile la adresa: https://ro.usembassy.gov/ro/education-culture-ro/colturi-americane/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.