Sibiu – Evolutia Covid 19 în judeţ

0
356

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2,19109de persoane (dintre careîn ultimele 24 de ore 37 de persoane).Până la data curentăau fost vindecate 13777de persoane, iar687persoane au decedat (1în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 158de persoane, dintre care pe ATI 23 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 465 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de1350persoane aflate în carantină la domiciliuși un număr de398persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 81de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de45de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de116solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 110 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 932 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 53 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 314 de mijloace de transport, din care 65 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.500 de lei, din care:

–                           1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată aplicată unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din Copșa Mică, revenit din străinătate;

–                           48 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și

–                           5 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. 

Polițiștii locali au verificat 63 de persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei, din care 9 avertismente pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și o sancțiune aplicată unei persoane fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții/interdicții.

În cursul zilei de 12 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 1500 de lei si 5 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 5 persoane. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 12 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.