SIBIU – Dosar penal privind două persoane din județul Sibiu, cercetate în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

0
122

În data de 27 iulie 2020 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște un dosar penal privind două persoane din județul Sibiu, cercetate în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 din Codul penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 24 iulie 2020, cele două persoane au refuzat măsura de plasare în izolare în spațiul desemnat din Spitalul Județean de Urgență Sibiu, dispusă prin decizia emisă de Direcția de Sănătate Publică, urmare a testului RT-PCR efectuat la data de 17 iulie 2020  prin care s-a stabilit diagnosticul de COVID-19.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 din Codul penal.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.