Sibiu – Concurs de pictură și desen dedicat copiilor romi

0
143

PARI project, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Asociația StudiaOecumenica, organizează a treia ediție a concursului de pictură și desen dedicat copiilor romi și prietenilor lor intitulat „Copilărie,credință și speranță”.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Copilului, concursul se desfășoară cu dorința de a da o voce copiilor de etnie romă, dar și prietenilor acestora, adică oricăror copii care îndrăgesc și interacționează cu persoanele de etnie romă.

Concursul își propune să ilustreze felul în care copiii simt credința creștină, ce speranțe le insuflă și cum se împletește aceasta cu relațiile lor de prietenie, indiferent de etnia pe care o au. 

Concursul se adresează elevilor din școli primare sau gimnaziale din județul Sibiu (cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani), sub îndrumarea unui profesor sau învățător.

Sunt acceptate lucrări realizate în: acuarelă, acrilic, tempera, creion, carioca, cerneală sau colaje, în format A4 sau A3.

Lucrările se pot trimite sau depune până la data de 25 mai 2023 la adresa: strada Mitropoliei, nr.30, cod poștal 550179, telefon contact: 0769913353.

Cele mai bune lucrări vor fi expuse în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu, corpul B, în perioada 1 – 9 iunie, iar pe site-ul proiectului (www.participatory.ro) și pe pagina de Facebook a acestuia (PARI project) vor fi expuse toate lucrările înscrise și acceptate.

Premiile concursului sunt acordate de Asociația Studia Oecumenica și constau în:

  • Locul I – 400 lei
  • Locul II –  300 lei
  • Locul III – 200 lei
  • Mențiunile I, II, III – 100 lei fiecare.

Premierea concursului va avea loc în data de 1 iunie, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA, corpul B.

Invitații speciali ai festivității de premiere a concursului vor fi copiii de la Școala de Muzică Sonja a Asociației Eljiah din Hosman, județul Sibiu, care vor interpreta muzică tradițională romani, începând cu ora 12:00.

Concursul este organizat în cadrul proiectului de cercetare „Rolul religiei și al actorilor religioși în incluziunea socială a romilor: spre o abordare participativă” – proiect al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității  VID din Norvegia, finanțat prin programul NorwayGrants 2014-2021 și administrat de UEFISCDI.

Proiectul îmbină cercetarea sociologică, teologică și istoricăși încurajează cercetarea românească și norvegiană cu privire la incluziunea populației de etnie romă, concentrându-se pe rolul (potențial) al religiei și al actorilor religioși în relație cu includerea/excluderea romilor.

Concursul este organizat concomitent în județele Sibiu și Vâlcea, iar lucrările care nu se încadrează în tema concursului nu vor fi acceptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.