SIBIU – Bărbat reţinut pentru furt dintr-o autospecială de poliție

0
147

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a fost reținut astăzi de către polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, fiind bănuit de furt dintr-o autospecială de poliție utilizată de polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu–Vâlcea – Deva.

La data de 10 noiembrie, în urma activităților specifice desfășurate, a percheziției domiciliare efectuate, precum și probatoriului administrat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat în București și fără forme legale în Șelimbăr, bănuit de săvârșirea acestei fapte.

Bărbatul este bănuit că în noaptea de 26 spre 27 septembrie a.c., ar fi pătruns într-o autospecială utilizată de către polițiștii de la autostrăzi, parcată pe str. Revoluției, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (o telecomandă de acționare a rampei cu semnale luminoase și sonore, o vestă antiglonţ, cuţit tip vânătoare, două lanterne, stick de memorie, suport pentru telefon mobil, spray cu dezinfectant), cauzând un prejudiciu de aproximativ 4700 de lei.

În urma percheziției, bunurilor au fost recuperate în proporție de 90%.

În baza mandatului de aducere, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu, iar ulterior audierii și administrării probatoriului a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul zilei de mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.