SIBIU – Au sosit în Sibiu minibuzele electrice pentru Linia Verde de transport în centrul istoric

0
12

Cele 5 minibuze electrice care vor opera pe Linia Verde de transport public în centrul istoric au sosit în Sibiu, fiind preluate de societatea Tursib.

“Am fost plăcut impresionată de livrarea minibuzelor înainte de termenul contractual de către asocierea cu care am semnat contractul –  SC Anadolu Automobil Rom SRL & SC Telelink Services România SRL. Putem astfel să le punem în circulație mai repede decât prevăzut, în luna august. Până atunci, societatea de transport public se va ocupa de înmatricularea lor și pregătirea pentru circulația pe traseu. De asemenea, vom supune aprobării Consiliului Local traseul, stațiile și frecvența de circulație pe această linie. Sibienii, dar și turiștii, vor avea astfel din august o alternativă ecologică la transportul cu mașina personală în zona centrală și sper să utilizeze cât mai mult aceste microbuze pentru a degreva centrul istoric de mașinile parcate” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Cele 5 minibuze electrice:

sunt echipate cu motoare produse de BMW
asigură o autonomie de 160 km cu la fiecare încărcare completă, la o viteză medie de 20 km/oră
oferă fiecare câte 24 de locuri pentru călători, din care 10 pe scaune.
sunt dotate cu computer de bord, ecrane de informare în interior și camere video la interior și exterior
vor oferi călătorilor WiFi gratuit, fiind dotate cu echipamentele necesare
sunt echipate cu sisteme de climatizare
sunt dotate cu rampe pentru accesul persoanelor cu handicap
 
Pe lângă minibuze, au fost achiziționate și dotările necesare pentru stații și operarea pe această linie:

6 automate de eliberare a biletelor sau reîncărcare a abonamentelor care vor accepta atât plata cu cardul, cât și plata în numerar
o stație de încărcare a minibuzelor electrice cu încărcare rapidă, care va fi amplasată în Piața Gării; alte 5 stații de încărcare vor fi achiziționate de Tursib și vor fi amplasate la sediu pentru încărcarea minibuzelor peste noapte, la sediu.
10 validatoare pentru tichetele de călătorie
câte un sistem electronic de afișaj pentru fiecare dintre cele 6 stații de pe linie
dispozitive pentru numărarea pasagerilor
un terminal de control a documentelor de călătorie

Traseul Liniei Verzi urmează inelul central, frecvența de circulație propusă fiind de 8 minute în orele de vârf și 12 minute în restul zilei. Linia verde va opera zilnic între orele 7.00 – 23.30.

Traseul Liniei Verzi: Gară – str. General Magheru – str. Constituției – b-dul C. Coposu – Piața Unirii-str. Tribunei – str. Mitropoliei – str. Al. Odobescu – str. Măsarilor – str. Malului – str. Turnului – str. Faurului – str. Ocnei – str. N. Teclu – str. Constituției – pe sub Podul Gării – Gară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here