SIBIU – Asistenţa maternală – alternativă în procesul de îngrijire a copilului

0
133

La nivelul DGASPC Sibiu se află în implementare, în parteneriat cu ANPDCA,  proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, finanțat în cadrul POCU 2014-2020.

            DGASPC Sibiu își propune prin intermediul proiectului care se va derula până la sfârșitul anului 2023, extinderea actualei rețele de asistenți maternali profesioniști în 2021  cu încă 10 persoane și formarea profesională a  tuturor asistenților maternali angajați în cadrul instituției.

            În condițiile în care continuarea procesului de dezinstituționalizare și închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi este o necesitate stringentă pentru dezvoltarea optimă a copiilor, proiectul vine în sprijinul dezvoltării și profesionalizării actualei rețele de asistenți maternali, care reprezintă una dintre cele mai bune opțiuni.      

Asistentul maternal profesionist este o persoană  fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe care îl primește în plasament. Condițiile pe care persoanele interesate trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:

· nivel de instruire – minim 8 clase

· domiciliul pe raza județului Sibiu

· spațiu suficient pentru copil

· să nu aibă probleme medicale

· să nu aibă cazier

Asistenții maternali sunt obligați să asigure integrarea copilului în viața socială (înscrierea la grădiniță, școală, etc.), să asigure creșterea și îngrijirea copilului (înscrierea la medicul de familie, regim alimentar corespunzător vârstei, respectarea tratamentului medicamentos, evaluarea medicală periodică a copilului), să participe la întâlnirile copiilor cu familia naturală sau adoptivă, să pregătească copilul în vederea integrării în familia naturală sau adoptivă și să păstreze confidențialitatea informațiilor despre copii.

Cei interesați să devină asistenți maternali trebuie să treacă prin procesul de atestare, respectiv, evaluarea socială, psihologică, cursul de formare inițială și atestarea.

Asistenții maternali primesc un salariu de bază + sporuri (vechime, plasament copii cu handicap, etc.) iar copilul luat în plasament primește alocație de stat și alocație de plasament.

 Persoanele apte de muncă, cu domiciliul pe raza județului Sibiu, ce dispun de spaţiu locativ, nu au probleme de sănătate şi doresc să îngrijească la domiciliul propriu un copil, sunt rugate să sune la numărul de telefon 0751174404 – expert implementare Adela Demian sau tel.0269/232066 int.31 Serviciul Management de Caz pentru Asistență Maternală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.