Sibiu – Activităţi ale IJP Sibiu

0
142

Încălcarea normelor de poluare, în atenția polițiștilor sibieni

Dată fiind apariția în mass – media a mai multor articole prin care numeroși cetățeni sibieni reclamă faptul că în urma activității desfășurate în cadrul a două societăți comerciale rezultă deșeuri care poluează atmosfera, la nivelul I.P.J. Sibiu, prin Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, s-au declanșat investigații de urgență în municipiul Sibiu, în zona imobilului cu nr. 8 de pe strada Lungă.

Astfel, ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au semnalat prezența unei pulberi fine, de culoare închisă, atât în interiorul locuințelor, cât și în vecinătatea imobilului, pe autovehiculele parcate în proximitate, pulbere ce ar putea proveni din sistemul de evacuare al unei centrale termice care asigură încălzirea a două societăți comerciale cu puncte de lucru pe strada Râului din municipiul Sibiu. 

În cauză, la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, s-a deschis un dosar de cercetare penală in-rem privind săvârșirea infracțiunii de ”poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase”.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au prelevat mai multe probe de substanță, urmând ca, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu, în perioada imediat următoare să fie realizate mai multe acțiuni de control la sediul societăților în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.

          Facem precizarea că, la nivelul I.P.J. Sibiu, nu a fost înregistrată nicio plângere cu privire la cele semnalate de către cetățeni în presă.

UPDATE: ARESTARE PREVENTIVĂ – Cercetat penal pentru tâlhărie, un sibian a fost reținut

La data de 14 februarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Reamintim faptul că, la data de 13 februarie a.c., polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 28 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Bărbatul este bănuit că, la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 18,00, pe o alee ce face legătura între Bulevardul Mihai Viteazu și Aleea Biruinței din municipiul Sibiu, ar fi lovit o femeie în vârstă de 78 de ani, după care i-ar fi sustras geanta în care se aflau documentele personale și suma de 11 lei.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.