Sibiu – Activităţi ale IJP

0
85

Cercetat penal pentru furt calificat, un sibian a fost reținut

La data de 26 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 18 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada 15 – 26 februarie a.c., ar fi sustras produse cosmetice, electronice și alimentare din două societăți comerciale și dintr-un imobil, toate de pe raza municipiului Sibiu.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 2.200 de lei, recuperat parțial.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Medieșean sub control judiciar, cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 25 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive, fapte pe care le-ar fi săvârșit la data de 18 martie a.c., pe strada Vidraru din municipiul Mediaș.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 26 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus față de persoana în cauză aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul  Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

 La volanul unui tir, cu 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 23,00, pe DN 7, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un ansamblu tir condus în zona localității Boița de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Bistrița Năsăud.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.