SIBIU – Activităţi ale IJP

0
162

          Cercetat penal pentru evadare și furt calificat, a fost reținut

La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în satul Coveș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evadare (4 acte materiale), respectiv furt calificat.

În fapt, la data de 8 octombrie a.c., Judecătoria Agnita a dispus plasarea bărbatului sub măsura arestului la domiciliu pentru 60 de zile, acesta fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În repetate rânduri, cu ocazia controalelor efectuate de către polițiști, s-a constatat că  bărbatul a încălcat măsura dispusă de instanță părăsind domiciliul.

Totodată, bărbatul este bănuit că, în noaptea de 19/20 octombrie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință de pe raza localității unde domiciliază, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Ca urmare a administrării probatoriului, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Infracțiuni la regimul rutier

  • La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 09:00, pe strada Horea din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri medieșeni au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în județul Harghita, în timp ce conducea un autoturism având acest drept suspendat.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

  • La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 10:00, pe strada Ilarie Munteanu din localitatea Mârșa, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au depistat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat și fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.