SIBIU – Activităţi ale IJP

0
117

Infracțiuni rutiere

              La data de 4 august, în jurul orei 0930, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii din Dârlos au oprit pentru control în trafic, pe DJ 142 A, în localitatea Curciu, un moped.

În urma cerificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un localnic, în vârstă de 42 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. De asemenea, cu privire la moped s-a stabilit că acesta nu este  înregistrat, conform prevederilor legale.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumul public de către o persoană care nu deține permis de conducere.

***

La data de 4 august, în jurul orei 2340, polițiștii din Agnita au oprit pentru control în trafic, în localitatea Merghindeal, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 39 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală.

Sancționat contravențional pentru transport de material lemnos fără documente justificative

La data de 4 august, în jurul orei 1700, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control în trafic, pe DJ 106 U, un tractor care transporta material lemnos.

 În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul tractorului (un bărbat de 64 de ani, domiciliat în Gura Râului) transporta materiale lemnos de esență mesteacăn fără a poseda documente de proveniență/aviz de însoțire a mărfii.

La fata locului s-au deplasat reprezentanți ai Ocolului Silvic R.A., care au constatat faptul că persoana în cauza transporta cantitatea de 2,97 mc material lemnos (foc) de esență mesteacăn,  întreaga cantitate fiind confiscată și predată în custodia depozitului Gura Râului.

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform art. 19 lit. b) din Legea nr. 171/2010.

***

Reținut în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea      

La data de 4 august, în baza datelor și informațiilor obținute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au identificat și pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis în aceeași zi de către Judecătoria Agnita.

Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Ghijasa de Jos.

Bărbatul a fost condamnat la un an închisoarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.