marți, noiembrie 30, 2021
AcasăLOCALSibiu - ACȚIUNI DE INFORMARE PRIVIND MODIFICĂRILE LEGISLATIVE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE...

Sibiu – ACȚIUNI DE INFORMARE PRIVIND MODIFICĂRILE LEGISLATIVE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19

spot_img

Având în vedere modificările legislative instituite recent în scopul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, polițiștii sibieni au desfășurat astăzi ample acțiuni de informare a cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile reglementări în ceea ce privește măsurile de protecție sanitară.

Polițiștii sibieni au fost prezenți în zonele aglomerate, în centrele comerciale, în piețe, obiectivul principal al acțiunilor vizând conștientizarea cetățenilor asupra necesității respectării prevederilor legale referitoare la portul măștii de protecție, la interdicțiile de circulație, la programul de funcționare impus operatorilor economici, precum și la obligația persoanelor de a face dovada vaccinării sau trecerii prin boală.

În acest context, menționăm principalele modificări legislative :

  • circulația, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere (doar din motive justificate), a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.
  • purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise,la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, pentru toate categoriile de persoane.
  • accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Amintim faptul că nerespectarea normelor legale privind portul măștii de protecție și nerespectarea prevederilor referitoare la interdicția de circulație a persoanelor se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei.

În ceea ce privește încălcarea obligației de a prezenta certificatul verde în contextele instituite, amenda este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice care nu respectă obligația de verificare a certificatului digital privind COVID-19, cuantumul amenzii se înscrie între 2.000 și 10.000 de lei.

Le recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

spot_img
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

spot_img

Recent Comments

Vultureanu Bogdan on Viteza face victime
Alexandru on NU luati teapa!
Johnf551 on Donatii pentru spital
Sofia Esguerra Sorea on Cursuri de romana pentru straini
Leonor on Jocul de acasa