Sibiu – Acţiuni ale poliţiştilor sibieni

0
205

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 07,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, domiciliat în Dumbrăveni.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

***

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 16,30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare dinspre Semaforului, în intersecția sens giratoriu cu strada Henri Coandă, un bărbat nu s-a asigurat la schimbarea direcției de deplasare și a acroșat un biciclist care circula pe aceeași direcție, părăsind ulterior locul producerii evenimentului.

În jurul orei 17,30, biciclistul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Mureș, s-a prezentat la spital pentru îngrijiri medicale, polițiștii rutieri fiind înștiințați de către cadrele medicale cu privire la producerea evenimentului rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

În scurt timp, polițiștii Biroului Rutier Sibiu l-au identificat pe conducătorul auto, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Nocrich.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat rezultatul 0, însă testarea cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la benzodiazepină, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

***

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Constituției de către un băcăuan în vârstă de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii sibieni s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.