Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
96

În perioada 25 – 26 februarie a.c., polițiștii sibieni au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 41 de permise de conducere, au retras 35 de certificate de înmatriculare și au aplicat 547 de sancțiuni contravenționale în valoare de 140.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 01,40, pe raza localității Șura Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus de către un medieșean în vârstă de 22 de ani.

Polițiștii au constatat în urma verificărilor că dreptul tânărului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul penal.

La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 00,15, pe raza comunei Bârghiș, la intrarea în satul Ighișu Vechi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe DJ 106. Bărbatul și-a continuat însă deplasarea, oprind la o distanță de aproximativ 500 de metri după ce a fost urmărit de echipajul de poliție.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că șoferul este un localnic în vârstă de 29 de ani, a cărui testare alcoolscopică a indicat un rezultat de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în continuare fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 13,30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au depistat un arădean în vârstă de 33 de ani în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe raza localității Apoldu de Sus. Mai mult decât atât, polițiștii au constatat că numărul de înregistrare aplicat pe autoturism este unul fals, acesta fiind atribuit unui alt vehicul.

Pe numele arădeanului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr fals de înregistrare.

 La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 21,45, în Șelimbăr, în timp ce conducea un autoturism pe strada Doamna Stanca, un brașovean în vârstă de 50 de ani a pătruns pe contrasens acroșând ușor un alt autoturism condus regulamentar din sens opus.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a brașoveanului a indicat un rezultat de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.