marți, noiembrie 30, 2021
AcasăLOCALSIBIU - Acţiuni ale IJP

SIBIU – Acţiuni ale IJP

spot_img

Bănuit de furtul unui catalizator, a fost reținut

La data de 5 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Dâmbovița, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, tânărul este bănuit că, în noaptea de 2/3 iulie a.c., ar fi sustras catalizatorul unui autoturism parcat pe Aleea Buia din municipiul Sibiu.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ieșean urmărit național, prins în municipiul Sibiu

În cursul nopții de 6 iulie a.c., în jurul orei 01,00, în municipiul Sibiu, în zona Stației CFR Sibiu, în urma activităților investigativ – operative desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Iași a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat,  a fost predat polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași în vederea introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Iași și continuării cercetărilor.

spot_img
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

spot_img

Recent Comments

Vultureanu Bogdan on Viteza face victime
Alexandru on NU luati teapa!
Johnf551 on Donatii pentru spital
Sofia Esguerra Sorea on Cursuri de romana pentru straini
Leonor on Jocul de acasa