Sibiu – Acţiuni ale IJP

0
129

Bărbat reținut de polițiștii sibieni după ce a agresat o femeie pentru a sustrage bunuri de pe raftul unui magazin 

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit că ar fi agresat o femeie și a sustras mai multe produse de pe raftul unui magazin din municipiul Sibiu.

În fapt, la data de 19.01.2021, o sibiancă a sesizat în scris Poliția Municipiului Sibiu cu privire la un eveniment produs în data de 16.01.2021. Sibianca a sesizat că la data de 16.01.2021, în jurul orei 1600, în timp ce se afla într-un hypermarket din oraș ar fi fost agresată de către un bărbat necunoscut care ar fi sustras mai multe produse cosmetice de pe raft.

În urma activităților specifice desfășurate, în cursul zilei de ieri polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au identificat un bărbat, în vârstă de 22 de ani, sibian, bănuit de săvârșirea acestei fapte.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. În cursul acestei zile, urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului Investigații Criminale Sibiu.

***

Fără permis în trafic și cu permis fals asupra lui

          La data de 03.02.2021, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control în trafic, pe DJ 105 G, în Mârșa, un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani, din Racovița.

          La momentul respectiv, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 290 de lei pentru defecțiunile tehnice descoperite în urma verificărilor.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției și verificării permisului de conducere eliberat de către autoritățile unui alt stat, a existat bănuiala rezonabilă că persoana care a condus autovehiculul posedă permis fals de conducere. În aceste condiții, s-a procedat la verificarea permisului de conducere prin intermediul Centrului Comun de Contact Giurgiu, ocazie cu care s-a constatat că permisul de conducere mai sus enunțat figurează eliberat pe numele altei persoane.

          Astfel, la data de 08.02.2021, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către bărbatul de 32 de ani din Racovița a 3 infracțiuni la regimul rutier, respectiv: conducerea unui vehicul fără permis de conducere (Art. 335 alin. 2 teza IV din Codul Penal), uz de fals (Art. 323 din Codul Penal) și fals material în înscrisuri oficiale (Art. 320 alin. 1 din Codul Penal cu aplic art. 48 alin. 1 din Codul Penal).

          Polițiștii rutieri continuă cercetările.

***

A refuzat prelevarea de probe biologice de sânge

          La data de 09.02.2021, în jurul orei 0045, polițiștii din Cisnădie au oprit pentru control în trafic, pe str. Târgului din localitate, un bărbat de 35 de ani, din Satu Mare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta refuzat prelevarea de biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fapta prevăzută și pedepsită de art. 337  din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.