Reținut și, ulterior, plasat sub control judiciar, cercetat pentru furt calificat
La data de 26 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Cristian, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 23,40, în extravilanul localității Cristian, polițiștii secției de poliție rurală amintite l-au surprins pe bărbat în timp ce încărca într-o autoutilitară un număr de 16 șpalieri din beton, imediat după ce i-ar fi sustras de pe o proprietate privată.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar la data de 27 mai a.c., procurorul de caz a dispus față de persoana în cauză aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Activități pe linie rutieră
În perioada 26 – 28 mai, polițiștii rutieri au constatat 16 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 36 de permise de conducere, au retras 23 de certificate de înmatriculare și au aplicat 510 sancțiuni contravenționale în valoare de 150.000 de lei.
Exemple semnificative:
La data de 26 mai a.c., în jurul orei 13,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit pe strada Postăvarilor, în vederea soluționării unui eveniment rutier.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, un conducător auto a acroșat un autoturism parcat și un pieton aflat pe carosabil. Din fericire, pietonul, un sibian în vârstă de 82 de ani, nu a necesitat transportul la spital.
La volanul autoturismului în cauză a fost identificat un tânăr în vârstă de 16 ani. din Hamba, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice,
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 26 mai a.c., in jurul orei 16,00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării din localitatea Alțâna, un conducător auto a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat in coliziune cu o căruță staționată. La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 17 ani, care nu deține permis de conducere.
De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,45 mg/l alcool pur in aerul expirat.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 27 mai a.c., în jurul orei 23,30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dorobanți de către un localnic, în vârstă de 36 de ani.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În baza celor constatate, polițiștii rutieri medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 28 mai a.c., în jurul orei 01,00, pe DN 1, Hula Bradului, în timp ce conducea un autoturism dinspre Brașov spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Tălmaciu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a acroșat un ansamblu tir condus din sens opus de către un prahovean, în vârstă de 41 de ani.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a celor doi șoferi a rezultat într-o valoare 0, în cazul bărbatului din județul Prahova, însă, în cazul șoferului autoturismului, valoarea indicată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 28 mai a.c., în jurul orei 05,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, care acționau pe linia prevenirii și combaterii conducerii sub influența alcoolului, au oprit pentru control două autoturisme conduse pe Șoseaua Alba Iulia.
Testarea alcoolscopică a șoferului primului autoturism, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea, a indicat un rezultat de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Testarea șoferului celui de-al doilea autoturism, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Ilfov, a rezultat într-o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii șoferi au fost însoțiți la o unitate medicală unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu fiind deschise două dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea aceleiași infracțiuni, conducere sub influența alcoolului.
La data de 28 mai a.c., în jurul orei 13,30, în orașul Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105G de către un localnic în vârstă de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Testarea celui aflat la volan cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la canabis, tălmăceanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
În continuare, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, se efectuează cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.