SIBIU – 554 de persoane s-au vaccinat în cele două zile la Maratonul Vaccinării de la Sala Thalia

0
187

554 de persoane au ales să se vaccineze la Maratonul Vaccinării care s-a încheiat aseară, după două zile în care în intervalul orar 9-21, foaierul Sălii Thalia s-a transformat în centru de vaccinare. Cei 16 medici, 32 de asistenți, 32 registratori și 40 de voluntari implicați s-au asigurat că cele 4 fluxuri de vaccinare, două pentru Johnson&Johnson și două pentru Pfizer, puse la dispoziția doritorilor cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, au funcționat fără dificultăți.

Dintre cele 554 de persoane vaccinate, unui procent de peste 50% i s-a administrat prima doză, atât cu serul Johnson&Johnson, cât și cu Pfizer. De asemenea, specialiștii au constatat că peste 20% dintre persoanele vaccinate sunt tineri, categorie de vârstă cu un grad ridicat de transmisibilitate.

”Este foarte important să ascultăm opinia specialiștilor pentru a putea trece de această pandemie. Mulțumim tuturor celor care au răspuns inițiativei Consiliului Județean Sibiu și s-au implicat pentru ca acest maraton să se desfășoare în condiții optime. Continuăm cu rapelul în weekend-ul 20-21 noiembrie și vom extinde astfel de acțiuni și în județ pentru ca toți locuitorii să aibă posibilitatea de a se vaccina fără a fi nevoiți să se deplaseze în altă localitate”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu a organizat acest maraton în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, alături de Filarmonica de Stat Sibiu și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu și al Universității „Lucian Blaga” Sibiu. Reluăm acest maraton în perioada 20 – 21 noiembrie 2021, în cadrul căruia se vor administra doza de rapel, precum și dozele 1 și 3 de Pfizer, respectiv doze de Johnson&Johnson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.