Se reiau examinările pentru redobândirea permisului de conducere

0
88

Date fiind prevederile Hotărârilor  CJSU Sibiu cu nr. 87, 88, respectiv 89 din 16.11.2020, prin care se permite deplasarea persoanelor în spațiul public din localitățile carantinate la sediile instituțiilor publice, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu informează că activitatea de examinare pentru redobândirea permisului de conducere, respectiv reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere se reia.

Examinările vor avea loc în zilele de vineri, 20, respectiv 27 noiembrie, începând cu ora 1200, la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității al I.P.J. Sibiu, situat în municipiul Sibiu, pe str. Ludoș nr. 33 (cartierul Valea Aurie).

La accesul în instituţie, conform prevederilor privind limitarea răspândirii virusului gripal COVID 19, persoanele care doresc să susțină acest test au obligaţia de a purta mijloace de protecţie individuale (mănuşi, mască, pix propriu), precum şi de a respecta regulile şi de a utiliza mijloacele puse la dispoziţie în incinta instituţiei (păstrarea distanţei de siguranță, utilizarea dezinfectantului disponibil în holul de acces, prezentarea documentelor la solicitarea polițiștilor).

În acest context, în funcție de numărul persoanelor care se prezintă, testarea va fi efectuată în serii, în vederea respectării tuturor măsurilor de distanțare socială dispuse prin ordonanțele militare.

Precizăm că persoanele care doresc să se înscrie pentru susținerea testării trebuie să se prezinte la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității cu 30 de minute înainte de începerea acesteia.

Candidații sunt rugați să respecte regulile de distanțare socială și cele impuse de restricțiile de circulație, în condițiile instituirii carantinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.