Se REFAC dosarele pentru locuințele ANL şi se primesc noi CERERI!

0
308

Tinerii care și-au depus până acum dosare pentru obținerea unei locuințe ANL în Sibiu trebuie să își refacă actele depuse iar cei care sunt interesați în continuare de noi locuințe ANL își pot depune dosarele începând cu data de 4 ianuarie, anunță Primăria Sibiu. Anul acesta urmează să se dea în folosință 88 de noi apartamente.

Cererile pentru noile apartamente ANL ridicate de Agenția Națională pentru Locuințe în cartierul Reșița II se vor înregistra timp de o lună iar beneficiarii sunt tinerii cu vârsta sub 35 de ani care își desfășoară activitatea în municipiul Sibiu și nu dețin o locuință.

Persoanele interesate de închirierea unei locuințe de tip ANL sunt anunţate că în perioada 4 ianuarie – 5 februarie 2016 pot depune dosare la sediul instituției de pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2, anunță Primăria Sibiu.

Dosare noi trebuie să depună și cei care au cereri înregistrate deja.

“În cazul celor care au depus deja cereri în anii anteriori, aceștia trebuie să depună un nou dosar cu date actuale și complete, ținându-se însă cont de vechimea dosarului precedent”, se specifica in comunicatul transmis se municipalitate.

Potrivit primarului Astrid Fodor, cele 88 de apartamente ANL urmează să fie date tinerilor, după ce vor trece în administrarea Primăriei.

“Agenția Națională pentru Locuințe a anunțat că urmează să ne predea un număr de 88 de locuințe construite în cartierul Reșița II, după finalizarea lucrărilor. Am dorit să începem imediat procesul de selecție a dosarelor pentru a fi cât mai operativi în repartizarea acestora, după ce trec în administrarea Municipiului Sibiu. Știu că mulți tineri așteaptă această oportunitate și de aceea îi invit să completeze cu atenție dosarele și să le depună”, spune Fodor.

Dosarele se depun la Centrul de Informații pentru Cetățeni, în zilele de luni între orele 8.30 și 18.30, iar de marți până vineri, programul Centrului este între 8.30 și 16.30.

Dosarele vor primi puncte, în funcție de criteriile stabilite în conformitate cu HG 962/2001 și HCL 346/2007.

În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanții vor fi departajați în funcție de situația locativă la data repartizării locuințelor. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se va face în funcție de vechimea cererii.

La finalul anului 2015 Primăria Sibiu  gestionează 303 locuințe ANL.

Criteriile de acces la o locuință ANL:
1.    Titularul cererii trebuie să fie major și să aibă o vârstă de până la 35 de ani
2.    Titularul și ceilalți membrii ai familiei trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință și să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate a Statului
3.    Titularul trebuie să își desfășoare activitatea în municipiul Sibiu

Criteriile de ierarhizare a dosarelor:
–    Situația locativă actuală
–    Starea civilă actuală
–    Numărul persoanelor aflate în întreținere
–    Starea de sănătate actuală
–    Vechimea cererii solicitantului
–    Nivelul de studii sau pregătire profesională
–    Situații locative sau sociale deosebite

Dosarul va cuprinde o serie de documente care sunt publicate pe site-ul Primăriei, https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/locuinte_anl ,  sau la Centrul de Informații pentru Cetățeni.

Comisia atenționează titularii să citească cu atenție cerințele de întocmire a documentelor pentru a evita situația în care un criteriu să nu fie punctat. Dacă pe parcursul procedurii de primire a dosarelor și de evaluare a acestora apar modificări legate de situația locativă sau de starea civilă, titularul are obligația să facă completările de rigoare, menționând numărul de înregistrare al dosarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.