Reamintim sibienilor faptul că în 30 septembrie expiră termenul pentru depunerea unor declarații și
plata taxelor și impozitelor locale aferente semestrului II al acestui an fiscal.
- Scutirea de la plata taxei de salubrizare aferente anului 2024 pentru imobilele nelocuite se face în
baza unei declarații (DECLARATIE_DE_IMPUNERE.pdf (sibiu.ro) care trebuie depusă anual, până
la data de 30 septembrie. Conform datelor Direcției Fiscale a Municipiului Sibiu, aproximativ 3.900
de sibieni mai trebuie să depună declarația. Aceasta trebuie să fie însoțită și de o confirmare din
partea Asociației de Proprietari și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este
nelocuit/nefuncțional. Declarația și documentele aferente se pot transmite:
- în format electronic:
prin platforma de salubrizare de pe https://www.salubrizare.sibiu.ro
prin e-mail: declaratie.salubrizare@sibiu.ro
- în format tipărit:
la registratura Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr. 15A
!! Cei care nu vor depune această declarație vor plăti o taxă de salubrizare în cuantum
penalizator egal cu dublul valorii abonamentului standard, adică 84 de lei/lună.
- De asemenea, data de 30 septembrie este termenul limită pentru plata taxelor și impozitelor locale
cu debit, aferente celui de al doilea semestru al anului. De la începutul anului și până în prezent de
la persoane fizice și juridice s-a încasat suma totală de 120,55 milioane de lei. De la persoanele
fizice s-a încasat 82% din totalul care trebuie încasat până la finalul acestui an, iar în cazul
persoanelor juridice s-au plătit 64% din taxele și impozitele în debit, însă firmele achită în general
la termenul de scadență – în acest caz, pentru semestrul II, data de 30 septembrie, procentul
urmând să crească considerabil la acea dată.
Sibienii au la dispoziție o serie de opțiuni pentru plata acestor taxe, atât online, cât și la ghișeu.
Mijloace electronice de plată:
platforma e-administrație a municipiului Sibiu – https://e-administratie.sibiu.ro
aplicația mobilă e-Primăria Sibiu
Plată Express – fără autentificare, pe www.sibiu.ro (e necesar codul de bare de pe decizia de
impunere anuală primită de cetățeni la adresa de domiciliu)
ordin de plată (internet banking) – se va specifica la beneficiar MUNICIPIUL SIBIU, cod
identificare fiscală 4270740 și contul IBAN corespunzător obligației fiscale, disponibil
pe www.sibiu.ro, secțiunea Informații Publice – subsecțiunea Conturi
IBAN: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban.
Ghiseul.ro
Alte modalități de plată:
Ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil
non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend
Ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15A și cele din sediul de pe str. Samuel
Brukenthal nr. 2. Programul este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183)
Stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.
Rețeaua BRD – Groupe Societe Generale, prin scanarea codurilor de bare de pe decizia de
impunere
Oficiile poștale din municipiul Sibiu