La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 36 de ani, domiciliate în localitatea Dumbrăveni, cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 21:20, pe terasa unei societăți comerciale din localitatea Dumbrăveni, pe fondul unui conflict spontan, patru persoane de sex masculin, în vârstă de 17, 20, 22 și 36 de ani, ar fi agresat fizic alte cinci persoane, tulburând astfel liniștea și ordinea publică.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de cei patru bărbați măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



