Primăria Sibiu continuă programul de reparații pe străzile din Sibiu

0
18

Astfel, în această perioadă se intervine pe străzile:

  • Banatului: reparațiile la trotuare s-au încheiat și a început frezarea asfaltului vechi de pe carosabil.
  • Dealului: în seara zilei de 23 mai se va freza stratul de uzură pe timpul nopții, după ora 20.00, circulația de pe această stradă urmând să fie închisă până în 24 mai, ora 05.00. Devierile de circulație se vor institui din sensul giratoriu de la intersecția str. Alba Iulia – Morilor.

Așternerea noului strat de asfalt este programată pentru luni, 27 mai și marți, 28 mai, lucrările urmând să realizeze tot pe timpul nopții, cu închiderea circulației între orele 20.00 – 05.00.

Reamintim că lucrările de reparații sunt în curs pe str. Ștefan cel Mare unde se lucrează la refacerea trotuarelor și urmează să se intervină și pe carosabil.

Anul acesta până în prezent s-a încheiat acest tip de lucrări pe străzile Frigoriferului (inclusiv trotuarele) și pe Calea Dumbrăvii, pe tronsonul dintre str. Ludoș și intrarea la Grădina Zoologică. Pe acestea se vor executa în următoarea perioadă și noile marcaje, pe Calea Dumbrăvii urmând să se semnalizeze și faptul că, odată cu crearea parcării pe partea stângă a străzii, parcarea pe partea opusă va fi interzisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.