Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de îmbunătățirea eficienței energetice a corpului vechi de clădire a școlii Regele Ferdinand

0
177

În această săptămână, Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de îmbunătățirea eficienței energetice a corpului vechi de clădire a școlii Regele Ferdinand, situată în cartierul Vasile Aaron, pe str. Șureanu.Contractul încheiat cu SC NV CONST SRL are o valoare de 7,40 milioane de lei, din care 6,42 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile obținuteprin PNRR, restul reprezentând contribuția Municipiului Sibiu. 

“În total, am depusproiecte pentru eficientizarea energetică a 10 clădiri ale unor unități de învățământ, iar pentru 8 dintre acestea am obținut deja finanțarea din fonduri europene, restul fiind încă în evaluare. Urmează să depunem alte 5 proiecte similare în cadrul Programului Regiunea Centru. La acestea se adaugă investiții pentru construcția de creșe și grădinițe noi, precum și extinderea mai multor școli și licee și reabilitarea clădirilor existente. Prin urmare, investițiile în educație vor fi consistente și în următorii ani la Sibiu, ca și până acum, în beneficiul elevilor și profesorilor.” (Astrid Fodor, primarulmunicipiului Sibiu)

Lucrările la școala Regele Ferdinand au ca termen de realizare 11 luni de la emiterea ordinului de începere șipresupun:

  • termoizolarea fațadelor, a soclului și a planșeului peste ultimul etaj
  • înlocuirea tâmplăriilor exterioare existente cu tâmplărie de aluminiu cu geam termoizolant
  • reabilitarea învelitorii și a sistemului de captare a apei pluviale
  • refacerea instalațiilor de apă, a instalațiilor de canalizare și a celor destinate apelor meteorice
  • modernizarea instalațiilor electrice
  • instalarea unui sistem fotovoltaic alcătuit din 36 de panouri amplasate pe acoperiș
  • instalarea unui sistem de management energetic integrat (Building Management System), care va controla și monitoriza consumul de utilități, pentru eficientizare și economie
  • modernizarea instalațiilor termice, prin refacerea distribuției și înlocuirea radiatoarelor existente cu ventiloconvectoare
  • montarea de unități interioare cu recuperare de căldură pentru ventilarea spațiilor;
  • instalarea de pompe de căldură aer-apă
  • refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.
  • realizarea de trotuare perimetrale în jurul clădirii.

Reamintim că, în toamna anului trecut, printr-o investiție a Primăriei Sibiu finanțată din fonduri europene,în valoare de 14 milioane de lei, Școala Regele Ferdinand a fost extinsă cu un corp de clădire și o sală nouă de sport.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în următoarele zile, iar conducerea școlii va lua măsurile necesare pentru ca aceste lucrări să afecteze într-o cât mai mică măsură orele de curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.