Popasurile lui Eminescu la Sibiu

0
740

Cu siguranta orice sibian stie despre Eminescu faptul ca a fost cel mai mare poet roman al tuturor timpurilor. Ceea ce nu stie insa oricine este faptul ca Luceafarul poeziei romanesti a poposit de cateva ori la Sibiu. In unele locatii s-au pus chiar placi informative pentru a duce mai departe celebritatea locului in istorie. Din alte imobile insa pasii marelui poet mai pot fi regasiti numai in documentele de la Arhive….

Cand spunem Eminescu, ne ducem  cu gandul la activitatea sa din Capitala sau din Botosani. Putini sunt insa cei care stiu ca marele poet roman si-a inspirat opera nu numai din locurile natale ci si din cele prin care a trecut in scurtul sau periplu pe Pamant. Printre orasele mai putin cunoscute in care a poposit poetul se numara si Sibiul. Unele locatii sunt cunoscute, au chiar si placute care sa aminteasca de popasul |Luceafarului pe acolo insa altele sunt de mult uitate, pierdute in istorie. Cele din urma mai pot fi gasite doar in…documentele Arhivelor Nationale de la Sibiu. O prima prezenta la Sibiu a lui Eminescu apare undeva in perioada 21 martie-4 octombrie 1864 cand se pare ca poetul a facut clasa a treia de gimnaziu la fara frecventa in cladirea Gimnaziului Catolic din Sibiu. Tot la Sibiu a incercat Eminescu, la Scoala de langa actuala Biserica din Groapa organizarea unei trupe de artisti diletanti. Atestata documentar, cea de-a doua prezenta a lui Eminecu pe meleagurile noastre apare in 1866. Cel mai probabil a locuit intr-un imobil de pe strada Reconstructiei. In cea de-a treia sa vizita la Sibiu poetul a poposit intr-un imobil de pe strada Mitropoliei, la numarul 22. Aici a fost pusa chiar si o placa de marmura menita sa pastreze vie peste timpuri amintirea lui Eminescu. O alta vizita a poetului la Sibiu a fost in fosta cladire a Consiliului Dirigent din Sibiu. Acolo la vremea respectiva functiona un hotel. Acestea sunt doar cateva dintre locurile pe unde a colindat marele poet dar este foarte posibil sa mai fie si multe altele pe care istoria sa le fi uitat. Un singur lucru este insa cert! Ardealul pe care Eminescu l-a iubit, cu oamenii sai a avut un rol important atat in viata cat si in opera poetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.