Peste 4.200 de poliţişti de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice

0
155

Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale Catolice, precum şi într-o situaţie specială, în contextul dispunerii unor măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu Sars – Cov 2, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

În prezent, prin punctele de frontieră se înregistrează valori de trafic normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro.

Reamintim că în perioada Sărbătorilor Pascale, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită pe teritoriul Ungariei. Autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat care sunt perioadele cu restricţii – 01.04.2021 (ora 23.00) –  02.04.2021 (ora 23.00), respectiv 03.04.2021, (ora 23.00) – 05.04.2021 (ora 23.00), iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.