Pasagerii care deschid ușa trenului în timpul mersului riscă amenzi în valoare de până la 400 lei

0
8

Persoanele care aleg să călătorească cu trenul trebuie să aibă în vedere respectarea normelor privind transportul cu acest mijloc de deplasare și să nu pună în pericol siguranța lor sau a altor pasageri.

CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a ușii în timpul mersului și informează că această practică constituie contravenție și riscă amenzi între 250 și 400 lei conform HG 203/1994 art.2 pc. 16. Astfel de acțiuni se pot solda cu evenimente tragice.

Contravențiile pot fi aplicate de personalul de tren și/sau de Poliția de Transport Feroviar din prima stație cu oprire a trenului. Dacă persoana care a deschis ușa trenului refuză să plătească amenda către personalul de tren, angajatul CFR Călători soliciă din stație/telefon ajutorul Poliției de Transport Feroviar. Persoana este coborâtă din tren la prima stație de oprire din parcursul garniturii unde este așteptată de PTF și riscă o contravenție mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o în tren.

Pentru o călătorie în condiții cât mai bune și de siguranță, pasagerii sunt rugați să consulte regulamentul pentru călătoria cu trenul. Condițiile generale de transport cu trenurile CFR Călători, precum și anumite reguli de călătorie sunt reglementate prin HG 203/1994.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.