Parlamentul dezbate şi votează moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. Ponta: „Am emoţii”

0
500

UPDATE3:

Ponta către opoziţie: Va veni timpul când veţi vedea că e gravă schimbarea guvernului de procuror.Liderul PSD, premierul Victor Ponta, le-a transmis parlamentarilor din opoziţie că nu îi acuză că aşteaptă ca Guvernul să fie schimbat prin acţiunea unui procuror, dar i-a atenţionat că „va veni timpul” când vor înţelege că acest lucru ar fi foarte grav şi un prost precedent pentru democraţie.”Nu acuz opoziţia de faptul că, nefiind în stare să dea jos Guvernul, aşteaptă ca o altă putere a statului sau un procuror să o facă în locul său. Vreau doar să vă spun un lucru şi mi-e teamă că o să mă citaţi în viitor: dacă dumneavoastră credeţi că este un bun precedent pentru democraţia din România ca un guvern să nu se schimbe în Parlament sau prin alegeri, ci să se schimbe prin voinţa unui procuror cred că este foarte grav, cred că e o mare greşeală şi cred că vă va veni timpul când vă veţi da seama de acest lucru”, a spus Ponta parlamentarilor opoziţiei, la dezbaterea moţiunii de cenzură.Legat strict de textul moţiunii, premierul a arătat că acesta nu se referă la activitatea Guvernului, ci a Parlamentului, care, prin legi care urmează să fie adoptate, va reglementa dreptul la vot în viitor şi va asigura condiţii exercitării fără probleme a acestui drept.El a amintit totodată că problema alegerilor locale, invocată în moţiune, a fost reglementată recent de către parlamentari prin adoptarea Legii 115/2015, care a abrogat vechea Lege 67/2004.”Sper că nu cereţi organizarea de alegeri pe vechea lege”, a spus Ponta opoziţiei.Şeful Guvernului a apreciat totodată că, în prezent, nu există o alternativă la actualul Cabinet, iar votul care urmează să fie exprimat la moţiunea de cenzură va arăta că nu există nici o altă majoritate.El a amintit şi de situaţia de la alegerile prezidenţiale din 2009, câştigate de Traian Băsescu, când şi PNL a acuzat votul din diaspora, arătând însă că „liberalii de schimbă în fiecare zi între ei”.

UPDATE2: Sedinta privind motiunea de cenzura a inceput cu discursul primului ministru, dupa care a luat cuvantul Alina Gorghiu, care a tinut un discurs acid la adresa coalitiei de guvernare. In schimb, Calin Popescu Tariceanu a tinut sa-i aminteasca doamnei Gorghiu anumite aspecte legate de PNL .

UPDATE: Victor Ponta si Rovana Plumb au revenit in sala de plen, dupa ce au purtat discutii, pret de cateva minute bune, in biroul presedintelui Zgonea. Textul motiunii de cenzura, inca se citeste in Parlament.

Şedinţa Legislativului în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva guvernului Victor Ponta a început vineri, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 364 de senatori şi deputaţi, din totalul de 554 parlamentari.Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu ZgoneaLa şedinţă participă premierul Victor Ponta şi membrii guvernului său.Înaintea şedinţei, liderii coaliţiei şi membrii guvernului s-au adunat în biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor.Liderul PSD, premierul Victor Ponta, susţine că are emoţii legate de votul privind moţiunea de cenzură care urmează să fie dezbătută în Parlament.„Sigur că am emoţii. Este moţiune de cenzură şi sunt prim-ministru al României”, a spus Ponta la Parlament.Moţiunea de cenzură inititulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.Pentru a fi adoptată, moţiunea ar trebui să fie votată de 278 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul aleşilor, iar, în acest momnet, matematic, PNL nu a reuşit să adune aceste voturi.Strategia PSD este ca parlamentarii partidului să fie prezenţi la moţiunea de cenzură depusă, dar să nu voteze, fiind treaba opoziţiei să obţină voturile necesare, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb. Aceeaşi atitudine o va adopta şi UNPR.Parlamentarii vor avea un timp de 91 de minute pentru a-şi expune punctele de vedere la dezbaterea din plen a moţiunii de cenzură, iar Guvernul va avea o oră la dispoziţie.Premierul Victor Ponta a parasit sala de plen si se afla in biroul presedintelui Zgonea, potrivit mediafax.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.