Parjol la ferma

0
790

Aproximativ 200 de oi si 200 de miei au pierit intr-un incendiu izbucnit duminica seara la o ferma de pe Calea Surii Mici. Pompierii au stabilit ca focul a fost pus de o mana criminala, iar cercetarile au fost preluate de catre politistii de la  Investigatii Criminale.

Pompierii militari sibieni au intrat in alerta duminica seara, dupa ce un saivan de animale al unei ferme situate pe Calea Surii Mici din Sibiu a fost cuprins de flacari. Desi au intervenit prompt, pompierii au luptrat zeci de minute cu flacarile uriase, alimentate de fanul si cerealele adapostite in saivan. Ei nu au reusit sa salveze nici animalele care erau tinute in saivan. Aproximativ 200 de oi si inca pe atatia miei au pierit arsi de vii in incendiu. De asemenea flacarile au mistuit 40 de tone de fan si 5 tone de porumb. Dupa ce au reusit sa stinga incendiul, pompierii care au efectuat cercetarea la fata locului pentru a stabili cauzele care au dus la izbucnirea focului au stabilit ca incendiul a fost pus intentionat. Ancheta a ajuns in ograda Politiei. Politistii de la Investigatii Criminale incearca acum sa stabileasca autorul oribilei fapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.