O nouă ediție a Zilelor Hungarikum la Sibiu între 4 și 7 iulie

0
23

Patru zile de sărbătoare, gastronomie și cultură la Zilele Hungarikum

Sunt așteptați la Sibiu participanți din România și alte 4 țări vecine

Cea de-a 15-a ediție a Zilelor Hungarikum este specială din punctul de vedere al participării internaționale. În perioada 4-7 iulie, pe lângă participanții din țară vor fi prezenți la festivalul maghiar din Sibiu oaspeți din alte 4 țări: Ungaria, Serbia, Slovacia și Slovenia cu diferite programe culturale și culinare.

Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Hungarikum va avea loc joi, 4 iulie, de la ora 19:00, în Biserica romano-catolică Sf. Treime din Sibiu, unde corul orașului Veszprém din Ungaria va asigura programul și concertul festiv. Grupul este unul dintre cele mai importante coruri mari din Ungaria, foarte popular atât în țară cât și peste hotare. Au obținut rezultate profesionale semnificative la numeroase concursuri naționale și internaționale iar concertele lor sunt foarte bine primite de publicul larg. Repertoriul include bijuterii a cappella ale literaturii muzicale, prelucrări din muzică religioasă și capodopere internaționale. Coordonatorul orchestrei este Ágnes Érdélyi.

Invitați speciali ai Zilelor Hungarikum din acest an sunt Cimpoierii din Transilvania, care vor distra publicul cu concerte de muzică și jocuri medievale vineri și sâmbătă. Formația va interpreta muzică medievală și muzică tradițională, combinând în mod dinamic cântece din diferite regiuni ale Europei și din diferite perioade istorice cu muzica internațională de astăzi. Repertoriul lor include, de asemenea cântece tradiționale vechi și bine cunoscute. Cimpoaiele medievale și instrumentele de epocă creează o atmosferă magică în rândul publicului. Membrii sunt Gabriel Hărăguș, Alin Bălescu, Ștefan Milutinovici, Peter Moynahan și Mircea Goian.

Sâmbătă, 6 iulie se alătură membrii grupului Bokortanyák din Ungaria cu un spectacol de dansuri populare. Scopul asociației este de a păstra trecutul, de a promova tradițiile, cultura, obiceiurile și costumele populare, dar și mâncarea tradițională. Prin urmare, oaspeții vor găti și vom avea ocazia să ne facem o idee despre obiceiurile culinare din regiunea reprezentată.

Corul de bărbați Dobronak vor veni la Sibiu din regiunea Moravia – Slovenia. Corul a fost înființat în anul 1999 și a concertat nu doar în Slovenia, ci și la evenimente din Ungaria, Slovacia, Serbia și Transilvania. Grupul a lansat un album, iar concertul lor va surprinde cu siguranță publicul din Sibiu. În prezent, în componența corului regăsim opt membri sub 25 de ani și opt peste 60 de ani.

La cea de-a 15-a ediție a Zilelor Hungarikum vor sosi oaspeți din mai multe regiuni ale Bazinului Carpatic. Corul folcloric Árvalányhaj din Slovacia va interpreta cântece populare. Repertoriul grupului, format din zece membri constă în principal din cântece populare vechi din regiunea lor, dar interpretează și melodii din alte zone folclorice. Au câștigat numeroase premii pentru activitatea în domeniul muzicii populare.

Ansamblul de Țitere din Sibiu este una dintre bijuteriile și mândria comunității maghiare locale din Sibiu. Fondatoarea și sufletul acestui grup este Júlia Bucz, artistă interpretă la țiteră, profesoară de muzică populară, director artistic. Micul grup, format în prezent din cinci membri, va prezenta un concert în aer liber pe scena de la Târgul de Țară duminică, 7 iulie.
După reprezentația tinerelor sibience vor urca pe scenă Orchestra Dió Héj Citera din Slovacia, pionieri ai țiterei polifonice. Grupul condus de Sándor Vígh a fost fondat în anul 1975 și promite un regal muzical deosebit duminică, 7 iulie pe scena din Muzeul în Aer Liber ASTRA.

Programul evenimentelor

Pe 7 iulie o întâmpinăm pe scena Zilelor Hungarikum și pe îndrăgita interpretă de muzică populară Éva Bíró. Va fi însoțită de Zoltán Fülöp și acompaniată de Lőrincz Szőcs, un muzician din Oradea și orchestra acestuia.

Ansamblul de dansuri populare Zöld Fenyő din județul Covasna va contribui, de asemenea, la cea de-a 15-a ediție a Zilelor Hungarikum cu dansuri din diferite regiuni, sâmbătă, pe scena în aer liber a Muzeului Astra. Spectacolul de dansuri populare, regizat de Hunor Kocsis și Lilla Tünde Kocsis, reflectă și prezintă cu fidelitate cultura și tradițiile populare din zonă. Urați-le bun venit pe scena Muzeul Astra în Aer Liber!

Cei mici nu se vor plictisi la Zilele Hungarikum la Sibiu. Sâmbătă și duminică la Muzeul în aer liber Astra îl așteaptă pe cei mici colțul copiilor BoGAs! Aici se vor realiza picturi pe față, sculpturi în lemn, împletituri de mărgele, dar se vor confecționa și bijuterii. Vor avea loc activități pentru mame și bebeluși, jocuri de îndemânare, multă distracție și râsete. Atmosfera bună și jucăușă sunt garantate!

Pe întreaga durată a Zilelor Hungarikum, Asociația Kalibáskő din Miercurea Ciuc va organiza activități tradiționale pentru copii. Aceștia vor putea intra în iurta specific maghiară și se vor putea delecta cu concursuri și demonstrații de mânuire a biciurilor și tras cu arcul.

Strada meșteșugarilor este o adevărată atracție la cel mai cunoscut eveniment maghiar din regiune. În acest an vor participa peste 50 de expozanți maghiari, meșteșugari tradiționali locali, dar și din toată țara și din străinătate, inclusiv vor avea loc prezentări și demonstrații live la Muzeul în aer liber ASTRA. Târgul va fi deschis vineri între orele 12:00 și 20:00, sâmbătă între orele 8:00 și 20:00, și duminică între 8:00 și 18:00.

Zilele Hungarikum este un festival organizat de Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și Muzeul ASTRA.

Finanțatori: Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Fundația „Bethlen Gábor” din Ungaria, Fundația UDMR – Communitas, Fondul Național de Cooperare al Prim-ministrului Ungariei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.