Ministrul Culturii Raluca Turcan a participat la evenimentul de lansare a Programului Național „România Atractivă”. „Pentru mine, ca ministru al Culturii este un adevărat vis împlinit, pentru că am lucrat la acest proiect încă de când ocupam funcția de vicepremier, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene de la acea vreme, domnul Marcel Boloș, iar astăzi a prins contur și reprezintă o ilustrare excelentă a ceea ce numim „dezvoltare prin cultură”.
„România Atractivă” este o îmbinare perfectă între patrimoniul românesc și fondurile europene, între turism și cultură, între economia locală și istoria națională.
Iată că deviza Uniunii Europene – ”uniți în diversitate” – se materializează în susținerea specificului național românesc, că Uniunea Europeană ne ajută să facem cunoscut tuturor tezaurul cultural românesc.
Primul program național pentru promovarea turismului cultural duce turismul cultural din România la un nou nivel. Cele 12 rute ce vor fi promovate prin „România Atractivă” promit să ofere experiențe memorabile tuturor iubitorilor de natură, cultură și istorie.
Iata si lista obiectivelor rutelor turistice și culturale din județul Sibiu, parte a programului „România Atractivă”:
Ruta bisericilor fortificate:
Biserica fortificată din Biertan, Sibiu;
Biserica fortificată din Valea Viilor, Sibiu;
Biserica Reformată Fortificată din Ocna Sibiului.
Ruta castelelor:
Castelul Thobias din Șeica Mare;
Castelul Apafi din Dumnbrăveni.
Traseul gastronomiei tradiționale românești:
Agârbiciu, Alămor, Axente Sever, Boița, Bradu, Cârțișoara, Cisnădie, Cisnădioara, Colun, Cristian, Galeș, Gura Râului, Hamba, Jina, Marpod, Mălâncrav, Mediaș, Micăsasa, Moșna, Orlat, Racovița, Rășinari, Râu Sadului, Roșia, Sadu, Săcădate, Săliște, Sărata, Sibiel, Sibiu, Șelimbăr, Sura Mare, Tălmaciu, Tălmăcel, Tilișca, Vurpăr.
Ruta Sfântului Ladislau:
Biserica evanghelică fostă Sf. Maria, Șmig.
Ruta satelor cu arhitectură tradițională:
Gospodării tradiționale în localitatea Biertan, Arpașu de Jos, Râu Sadului, Hoghilag, Valea Viilor.
România are o diversitate de monumente istorice și religioase, antice, medievale și moderne, împreună cu o diversitate confesională, etnică, gastronomică și arhitecturală cu adevărat remarcabilă!
„Mă bucur mult de colaborarea dintre Ministerul Culturii și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu care avem mai multe investiții în derulare, și instituțiile culturale, autoritățile locale și județene, alături de partenerii responsabili pentru acest program național.” a mai declarat Raluca Turcan.
Appreciate thnis post. Let me try it out.
Stop by my page Fidel