Nu va lasati pacaliti de hoti!!!

0
271

Invatati-va parintii si bunicii sa nu dea bani necunoscutilor indiferent de motivul pe care acestia il invoca. Mai ales atunci cand necunoscutii folosesc povesti lacrimogene de genul celor folosite in metoda “Accidentul”. Saptamana aceasta o sibianca a ramas fara 50 de mii de lei dupa ce a fost inselata de necunoscuti. Politistii inca se chinuie sa dea de urma faptasilor.

Politistii spun ca in ultimii 3 ani zeci de sibieni au fost pacaliti de hoti pentru a le da bani din casa. Oamenii legii fac apel la tineri sa ii ivete pe bunici si parinti sa sune la 112 in momentul in care necunoscuti le bat la usa sau ii apeleaza telefonic si le indruga diferite povesti pentru a-i convinge sa le ofere diferite sume de bani. In ciuda campaniilor de constientizare insa, foarte recent o sibianca a fost pagubita de hoti prin metoda “Accidentul” de suma de 50 de mii de lei. Hotii au aflat ca victima are bani, au sunat-o si i-au spus ca fiul acesteia plecat in Germania a facut accident de masina si are nevoie urgent de o suma mare de bani. Credula, femeia i-a dat unui necunoscut, in doua transe suma de 50 de mii de lei. Abia la mai bine de o zi dupa intamplare si-a dat seama ca a fost inselata si a mers la politie. Oamenii legii spun ca astfel de situatii pot fi usor evitate daca ii invatam pe cei in varsta sa nu pice in astfel de capcane.

Pentru a nu cadea prada infractorilor oamenii trebuie sa stie ca niciun politist, procuror, avocat sau medic nu suna sa ceara diferite sume de bani. Iar daca o fac, oamenii trebuie sa anunte politia pentru ca este vorba despre un caz de mita! Daca cineva vine la usa si va cere bani pentru a ajuta chipurile un membru al familiei care e grav bolnav sau a suferit un accident verificati intai informatia. Puteti suna la politie. Sau la ambasada in situatia in care persoana despre care vi se spune ca este in necaz e plecata in afara tarii. Sunati apoi la spital pentru a vedea daca vreo persoana cu numele rudei dumneavoastra a ajuns cumva la urgente sau pe vreo sectie. Dar in niciun caz nu dati bani celor care au venit sa va anunte despre presupusul accident.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.