Nick Kyrgios, un puști de 19 ani, l-a eliminat pe Nadal la Wimbledon

0
942

O nouă eliminare bombă la Wimbledon. Rafael Nadal, liderul ATP și al doilea favorit al turneului, a fost învins în optimi de australianul de 19 ani, Nick Kyrgios.

Aflat pentru prima dată pe tabloul principal de simplu masculin de la Wimbledon, Nick Kyrgios a produs o eliminare bombă din turneu. Australianul a reușit să-l bată pe Rafael Nadal.

Nick Kyrgios a câștigat primul set în tie-break cu 7-6(7-5), l-a cedat pe al doilea cu 5-7, dar a reușit să se impună în setul trei tot în tie-break cu 7-6(7-5). Ca mai apoi în setul patru, australianul a reușit să facă singurul brake al meciului, la scorul de 2-1.

Australianul, deși are doar 19 ani și nicio realizare notabilă în carieră sau vreun titlu ATP, a reușit să joace extrem de matur, dominându-l clar pe Rafael Nadal.

Nick Kyrgios a reușit și un punct spectaculos cu racheta printre picioare, deranjându-l pe Nadal pentru acest lucru.

(exclusivnews.ro)

Australianul a reușit să-l înfrângă pe Nadal în două ore și 58 de minute de joc, timp în care a marcat numai puțin de 37 de ași.

Nu prea am observat publicul, m-am gândit doar să joc și am jucat bine, funt foarte fericit. trebuie să te gândești că poți câștiga meciul de la început, indiferent cine este în fața ta”, a declarat Nick Kyrgios la final de meci.

Este cea mai mare realizare a lui  Nick Kyrgios, din carieră, realizând meciul zilei la Wimbledon, dar și al întregii sale cariere de până acum.

În prezent, australianul ocupă abia locul 144 în lume cu doar 400 de puncte. Victoria de azi din meciul cu Nadal este cea mai mare realizare a australianului la un turneu de Grand Slam. În ianuarie 2014 s-a oprit în turul doi, iar la Roland Garros în prima rundă.

Nick Kyrgios accede astfel în sferturile de finală unde îl va întâlni pe canadianul Milos Raonic. Accederea în sferturile de finală îi asigură lui Nick Kyrgios un cec în valoare de 226.000 de lire și 360 de puncte ATP, care-l vor propulsa în top 90 jucători la nivel mondial.

Eliminarea lui Nadal în optimi îi oferă cale liberă lui Djokovic să revină pe primul loc în ierarhia ATP. Pentru ca acest lucru să se întâmple, sârbul trebuie să câștige turneul de la Wimbledon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.