Un nou medic se alătură colectivului Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu,
începând cu data de 1 noiembrie. Este vorba despre colaborarea cu doamna doctor
Adriana Canciu, care va acorda suport în cadrul Compartimentului de Recuperare
Respiratorie pentru pacienții internați.
„Ne bucurăm că în echipa medicală ce asigură recuperarea medicală
respiratorie la nivelul spitalului avem de acum și un medic în specialitatea reabilitare,
întrucât aceste servicii sunt complexe, fiind bazate pe conlucrarea dintre medicul de
reabilitare, medicii pneumologi, kinetoterapeut, asistente medicale și asistentă de
dietetică. Venim astfel în sprijinul persoanelor cu afecțiuni pulmonare cauzate atât de
bolile cronice de care suferă, cât și al celor care se confruntă cu probleme de sănătate
post viroze respiratorii sau pneumonii, pentru a le ajuta să aibă o calitate a vieții mai
bună. De altfel, principalul beneficiu al recuperării respiratorii îl reprezintă creșterea
gradului de independență a pacientului, prin ameliorarea simptomelor cauzate de
insuficiența respiratorie și creșterea capacității la efort fizic”, spune Cristian Roman,
Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Doamna doctor Adriana Canciu a absolvit în anul 2018 Facultatea de Medicină din
cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Specializarea Medicină Generală, iar în anul
2023 a încheiat rezidențiatul în Medicină Fizică și de Reabilitare în cadrul Spitalului
Clinic Județean de Urgență Sibiu – Clinica Reabilitare Medicală I, devenind medic
specialist. Este doctorand în cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu și asistent universitar
– al Facultății de Medicină la specializările Balneofiziokinetoterapie și Recuperare,
Asistență Medicală Generală.
„Îmi face o deosebită plăcere să mă alătur colectivului Spitalului de
Pneumoftiziologie Sibiu. Reabilitarea respiratorie reprezintă o componentă deosebit de importantă în managementul pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice. Îmi doresc
ca prin intermediul acestei colaborări să vin în sprijinul pacienților cu patologie
respiratorie astfel încât, cu ajutorul întregii echipe multidisciplinare a spitalului, să
contribuim la îmbunătățirea calității vieții, creșterea autonomiei și reintegrarea socio-
profesională a pacienților”, declară dr. Adriana Canciu, medic specialist, specializarea
„Medicină Fizică și de Reabilitare”.
Persoanele care suferă de afecțiuni pulmonare cronice pot beneficia de recuperare
medicală respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, pacienții având la dispoziție
14 paturi de internare pentru adulți, în cadrul a două compartimente de recuperare
respiratorie, serviciile fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Reabilitarea
respiratorie se adresează îndeosebi pacienților cu dispnee (greutate în respirație) și
scădere a toleranței la efort de cauză respiratorie, contribuind la scăderea senzației de
lipsă de aer în timpul desfășurării activităților curente. Un program de reabilitare
respiratorie va cuprinde: educație medicală, tratament medicamentos, oxigenoterapie,
consiliere pentru renunțare la fumat și kinetoterapie respiratorie. Compartimentele de
recuperare respiratorie includ saloane de internare pentru pacienți, precum și o sală de
kinetoterapie dotată cu aparatura necesară testării și antrenării la efort a pacienților,
precum bicicletă orizontală, bicicletă eliptică, bicicletă medicinală, bandă de alergat,
spalier etc.
„Programul de recuperare respiratorie este personalizat, adaptat fiecărui
pacient, ținându-se cont de istoricul medical, de evaluarea gravității afecțiunii
respiratorii de care suferă sau de problemele psihosociale. De asemenea, vor fi
analizate și alte boli asociate, care pot exclude sau amâna participarea la programul de
reabilitare. La evaluare se vor avea în vedere: radiografia toracică,
electrocardiograma, probele funcționale respiratorii, analizele de laborator,
pulsoximetria, precum și gazele din sânge în repaus și la efort. În funcție de
simptomele care predomină, se stabilește programul de recuperare pentru fiecare
persoană”, explică dr. Lavinia Danciu, Director medical Spitalul de Pneumoftiziologie
Sibiu.
Pentru a beneficia de serviciile de recuperare oferite de Spitalul de
Pneumoftiziologie Sibiu, în regim spitalizare continuă, este nevoie să vă programați
pentru un consult pneumologic, în urma căruia se va stabili în ce măsură
recuperarea respiratorie poate fi eficientă pentru dumneavoastră.
La momentul prezentării, este necesar să aveți biletul de trimitere de la medicul de
familie, cu indicația consult de pneumologie, cardul de sănătate și cartea de
identitate. Consultațiile se pot programa fie online (www.spital-tbc.ro/programari),
fie telefonic (0269.210979, luni-vineri, între orele 8:00-11:00.



