Județul Argeș intră în marea competiție europeană „Open Doors”

0
289
  • Județul Argeș intră în marea competiție europeană „Open Doors”!  
  • Concursul reprezintă o oportunitate extraordinară de promovare a județului la nivel european  

Consiliul Județean Argeș a răspuns invitației Comitetului European al Regiunilor și echipei UNCJR de la Bruxelles de a participa la concursul „Open Doors” – „Ziua porților deschise la instituțiile europene” – ediția 2021, manifestare care va avea loc chiar de Ziua Europei, pe 9 mai.  

Dacă edițiile anterioare au presupus participarea consiliilor județene la Bruxelles cu standuri de promovare a tradițiilor şi specificității regiunii lor, în contextul crizei sanitare prin care Europa trece, „Open Doors” a devenit o acțiune digitalizată, desfăşurându-se în variantă virtuală şi prin comunicare cu ajutorul mediei sociale.  

Pentru participarea la concurs, Consiliul Județean Argeș a îndeplinit o serie de cerințe, fiind urmați mai mulți pași prevăzuți în aplicația de înscriere. Astfel, au fost transmise informații despre județ, cu accent pe comunitate, și câteva fotografii despre cele mai reprezentative obiective turistice din Argeș.   

Prima etapă a concursului este de selecție a regiunilor, județelor și orașelor înscrise, criteriile de departajare constând în respectarea cerințelor din aplicația de înscriere.  

Ulterior, materialele trimise de participanții selectați vor fi publicate pe platformele online ale Comitetului European al Regiunilor. Publicul european va trebui să ghicească regiunea, județul sau orașul la care se referă fotografiile. Textul de prezentare va fi plasat după ultima fotografie pentru a însoți numele descoperit al regiunii, județului sau orașului respectiv.  

Participarea la concursul „Open Doors” reprezintă o oportunitate extraordinară de promovare a județului Argeș la nivel european, oferindu-ne posibilitatea de a face cunoscute în Europa frumoasele ținuturi ale Argeșului și Muscelului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.