„Este un demers inutil pentru că peste puține luni plec din funcție, după alegerile prezidențiale. Este un demers nefondat, pentru că niciodată nu am încălcat Constituția și este un demers păgubos pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlament se va vota suspendarea mea și România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul pentru demiterea președintelui. Acest întreg demers va avea efecte pe plan intern și, din păcate, și pe plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord, toată discuția va fi axată doar pe negativ. Întreaga societatea va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale, despre cum va merge Româmnia mai departe. Candidații nu vor mai putea să își prezinte ideile. Pe plan extern, efectele vor fi de durată, și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni de ce România își demitere președintele după ce a început procedura pentru alegerea noului președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când preșefintele pleacă oricum. Mai pe românește vom fi de râsul lumii.
Pentru a scuti România de această criză, demisionez. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie.”
Luni, Birourile Permanente Reunite au decis să dea curs cererii de suspendare depusă de parlamentarii POT, AUR, SOS și USR. Solicitarea va fi citită marți în plenul Parlamentului și va fi trimisă Curții Constituționale pentru un aviz. Potrivit unor surse parlamentare, votul din Parlament pentru suspendare va avea loc săptămâna viitoare.
Demersul ar avea șansă să treacă de Parlament, însă doar cu voturi din tabăra PSD și PNL, restul partidelor (chiar dacă ar vota toți cei 59 de parlamentari ai USR) neavând cele 233 de voturi necesare. Riscul suspendării l-ar putea face pe președintele Klaus Iohannis să se gândească la o eventuală demisie, deși acesta a spus în mai multe rânduri că nu va demisiona.
sursa antena3CNN
I believe this is among the such a lot significant information for me. And i’m happy reading your article. But wanna observation on some common things, The web site taste is perfect, the articles is in reality great : D. Just right process, cheers
yoou are actually a good webmaster. The wweb site loading speed
is incredible. It kind of feels that youu are doing
anny distinctive trick. Furthermore, Thhe contents aare masterwork.
yoou hwve performed a excellent activity inn this topic!