Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a obținut fonduri europene nerambursabile pentru 2 proiecte majore, pe care le-a depus în calitate de titular. Unul are ca scop digitalizarea clinicilor Spitalului, iar al doilea se referă la înființarea unui laborator de microbiologie în cadrul Spitalului și dotarea acestuia.
“Investițiile în Spitalul de Pediatrie au fost constante în acești ultimi ani, însumând peste 120 de milioane lei din fonduri europene, la care se adaugă sumele alocate din bugetul local. Unitatea de primiri urgențe este acum extinsă și bine dotată, iar ambulatoriile funcționează și acestea în spații mai generoase și sunt mai bine echipate pentru diagnostic și tratament. Un proiect în valoare de 19,7 milioane de lei este în curs pentru extinderea și modernizarea centrului de recuperare, precum și pentru achiziția de noi echipamente. Aceste 2 noi proiecte, pentru care s-au semnat contractele în ultimele 2 săptămâni,însumează încă 7,15 milioane lei.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)
“Ne vomconcentra pe implementarea celor trei proiecte pe care le avem în derulare anul acesta, cu termen de finalizare în 2026. Sunt esențiale în asigurarea dotărilor și condițiilor pentru creșterea calității actului medical și, mai important, pentru satisfacția pacienților noștri. Ne dorim ca aceștia și aparținătorii lor să fie mulțumiți de modul în care sunt îngrijiți la noi în Spital.” (Camelia Grigore, manager Spitalul Clinic de Pediatrie)
În data de 26 martie 2025, managerul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, doamna dr. Camelia Grigore, și Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marcel Boloș au semnat la sediul Ministerului din București contractul de finanțare pentru dotarea compartimentului de microbiologie din cadrul laboratorului de analize medicale al Spitalului, un proiect în valoare de 1,28 milioane lei. Prin acesta, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu va achiziționa o serie de echipamente medicale care vor ajuta la creșterea calității diagnosticului microbian în cazurile de infecții pediatrice.
Cu o săptămână înainte, în 19 martie, a fost semnat un al doilea contract de finanțare cu fonduri nerambursabile prin PNRR, în valoare de 5,87 milioane lei, care are ca obiect digitalizarea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu. Prin derularea acestui proiect, unitatea medicală își va extinde și îmbunătăți infrastructura IT, sistemul informatic medical și non-medical existent, toate cu scopul creșterii calității actului medical și a prevenirii breșelor de securitate cibernetică. Pe lângă achiziția de echipamente IT, se vor crea și următoarele funcțiuni:
- O aplicație mobilă pentru medici și asistente,facilitând accesul la datele pacienților, în format digital
- Un modul – dosar îngrijire a pacientului, în care planul de îngrijiri va fi completat digital, direct la patul bolnavului
- O soluție de analiză a datelor medicale și financiare, în fapt, un tablou de bord care va arăta ansamblul acestora din întreg Spitalul
- Implementarea componentei de telemedicină pentru consultații la distanță cu pacienții. De asemenea, telemedicina va putea fi utilizată și pentru comunicarea la distanță cu alți medici specialiști, iar studenții și rezidenții vor putea observa procesul medical prin intermediul acestui instrument.
- Un sistem de management al documentelor – registratură electronică
- O soluție pentru managementul lanțului de aprovizionare a Spitalului, inclusiv a farmaciei, ținând evidența contractelor, furnizorilor și comenzilor pentru medicamente și alte materiale.
I appreciate your piece of work, thanks for all the interesting blog posts.
What i do not realize is in reality how you’re not actually much more smartly-liked than you may be right now. You are so intelligent. You realize thus considerably on the subject of this subject, made me for my part believe it from numerous various angles. Its like men and women aren’t interested until it is one thing to accomplish with Woman gaga! Your individual stuffs nice. Always care for it up!
Great web site. Plenty of helpful info here. I’m sending it to a few buddies ans also sharing in delicious. And naturally, thanks on your effort!
I would like to thnkx for the efforts you have put in writing this blog. I am hoping the same high-grade blog post from you in the upcoming as well. In fact your creative writing abilities has inspired me to get my own blog now. Really the blogging is spreading its wings quickly. Your write up is a good example of it.
I was very pleased to find this web-site.I wanted to thanks for your time for this wonderful read!! I definitely enjoying every little bit of it and I have you bookmarked to check out new stuff you blog post.
Perfectly written content, thankyou for selective information.