IJP Sibiu – au fost reținute 34 de permise de conducere, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei

0
11

În perioada 28 – 30 iunie, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 5 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 34 de permise de conducere, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 28 iunie a.c., în jurul orei 21.00, în orașul Dumbrăveni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 57 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 07.00, în Copșa Mică, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit un autoturism condus pe DN 14 de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Mureș.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.