I.T.M. Sibiu a controlat locațiile unde se desfășoară activități de jocuri de noroc și pariuri

0
53

În perioada 29 mai – 01 iunie 2024 s-a desfăşurat Campania naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul ”Activități de jocuri de noroc și pariuri”.

În perioada de desfăşurare a campaniei, inspectorii de muncă au efectuat controale la 9 angajatori care își desfășoară activitatea în domeniul vizat.

În urma acestor controale, nu au fost depistate persoane care să presteze muncă nedeclarată sau subdeclarată.

Au mai fost însă aplicate 1 amendă în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Codului muncii privind timpul de muncă, respectiv 4 avertismente pentru nerespectarea altor prevederi legale.

Au fost dispuse un număr de 8 măsuri de remediere a deficiențelor. Neconformitățile constatate în cadrul controalelor efectuate au constat în principal în netransmiterea în termenele prevăzute de lege a contractului individual de muncă în Revisal, neevidențierea orelor de muncă prestate de salariați cu ora de începere și ora de sfârșit a programului de lucru, lipsa evidenței timpului de muncă, lipsa inițierii negocierilor contractului colectiv de muncă.

Ne bucură situațiile în care, în urma controalelor, nu sunt depistate cazuri de muncă nedeclarată sau subdeclarată. Acest rezultat extrem este extrem de încurajator și reflectă eforturile comune ale autorităților și ale angajatorilor de a respecta legislația muncii. I.T.M. Sibiu va monitoriza îndeaproape piața muncii și va promova bunele practici în ceea ce privește angajarea și condițiile de muncă” – Stănilă Alexandru Marius – inspector șef I.T.M. Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.