Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu, în calitatea sa de președinte, a aprobat azi, în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii Pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării acesteia într-o gospodărie din localitatea Sângătin, comunaApoldu de Jos, însumând un efectiv la zi, de 8 suine, categoria tineret porcin.
Buletinul de analiza emis, ca urmare a analizării probelor de seturi organe prelevate de la doua animale moarte, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, au confirmat rezultat pozitiv PPA.
În aceste sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitateaSângătin, cu o rază de 3 km, ce include localitățile Sângătin și Apoldu de Jos, de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 km, cuprinde și zona de protecție și include localitățilePresaca, Gusu, Ludos, Toparcea, Amnas, Aciliu, Apoldu de Sus, Miercurea Sibiului, Bogatu Roman, din județul SIBIU, si localitatilor Boz, Spring, Cunta, Drasov si Dostat, din judetul ALBA
In zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri.
De asemenea, este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.
Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Apoldu de Jos. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA SIBIU. Prima dezinfecție a fost deja realizată.
Data estimativă a repopulării cu animale depinde de situația epidemiologică, respectând prevederile Regulamentului CE 687/2019.
Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării măsurilor.