Filarmonica de Stat Sibiu – concert de Crăciun la Mediaș

0
209

Filarmonica de Stat Sibiu reia seria de evenimente muzicale organizate la Mediaș printr-un ”Concert Extraordinar de Crăciun” programat vineri, 20 decembrie la Sala Traube. Programul – special ales pentru perioada sărbătorilor de iarnă – cuprinde printre altele suita ”Christmas festival” de Alan Silvestri sau ”Spărgătorul de nuci” de P.I. Ceaikovski. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

După vizita de success la Ateneul Român, unde a prezentat publicului bucureștean Concertul dedicat Zilei Naționale a României, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu continuă deplasările în afara Sibiului, de data aceasta cu un program de basm realizat special pentru Concertul Extraordinar de Crăciun, beneficiarul  acestui ”cadou” fiind publicul din Mediaș.

Suita din ”Spărgătorul de Nuci”, ”Christmas festival” sau ”Mașina de scris” sunt doar câteva din propunerile muzicienilor sibieni. Orchestra va fi condusă de dirijorul Virgil Popa iar solistă este mezzosoprana Melinda Samson.

Virgil Popa se bucură de o intensă activitate artistică internațională. Ȋn anul 2005 a înființat Orchestra Internațională din Madrid cu care a concertat la importante festivaluri din Spania. Tot aici a fost la pupitrul dirijoral al Orchestrelor Academica din Madrid și Joaquin Turina din Valencia. A fost profesor de contrabas, muzică de cameră și orchestră la Conservatorul Montserrat Caballe din Arganda del Rey și la Academia de Muzica Antón García Abril din Torrelodones. Ȋn prezent este dirijor și director artistic al Orchestrei Simfonice Stradivari din Madrid. Melinda Samson este specializată în domeniul liedului şi al oratoriului, urmând  masterclassuri în Arta liedului şi Canto baroc. În prezent, Melinda Samson este lector universitar la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală.

Evenimentul va fi prezentat și la Sibiu, în două seri consecutive, miercuri 18 și joi 19 decembrie, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia.

Concertul de la Mediaș este programat vineri, 20 decembrie 2019, la Sala Traube, cu începere de la ora 18,00. Biletele pentru acest concert pot fi achiziţionate online pe www.iabilet.ro sau în seara concertului, la intrarea în sală. Prețul unui bilet este de 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de poziționarea locului în sală. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Eveniment realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.