Evoluţia Covid 19 în judeţ

0
32

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-224062de persoane (dintre careîn ultimele 24 de ore 106 de persoane).Până la data curentăau fost vindecate 17935de persoane, iar872persoane au decedat (3în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 370de persoane, dintre care pe ATI 40adulți și 1 minor. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 756de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de911persoane aflate în carantină la domiciliuși un număr de1007persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 53de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de32de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de149solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 131 de polițiști.

Astfel, au fost verificate 1.730 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 70 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 735 de mijloace de transport, din care 81 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au întocmit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor și au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de 17.250 de lei, dintre care:

–                           1 sancțiune în valoare de 4.000 de lei aplicată pentru nerespectarea măsurii izolării;

–                           55 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.750 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 7 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În contextul instituirii măsurii carantinei în  orașul Cisnădie, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zona carantinată, ocazie cu care au fost controlate 1358 persoane și 1060 auto.

În urma desfășurării  activităților de verificare au fost aplicate 10 avertismente scrise și 5 amenzi în valoare de 5000 lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și nerespectarea măsurilor dispuse privind deplasarea / libera circulație.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here