Douăzeci şi doi de cetăţeni străini depistați de polițiștii de frontieră arădeni

0
134

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat în acest sfârșit de săptămână douăzeci și doi de cetăţeni din Afganistan, Sri Lanka, Maroc, Algeria şi Libia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi în automarfare.

În data de 23.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cereale, pe ruta Bulgaria-Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, solicitanţi de azil în România.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere conduse de doi cetăţeni români. Într-unul dintre autovehicule şoferul transporta țevi metalice, iar în celălalt conducătorul auto tracta pe o platforma un microbuz. În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport, în interiorul compartimentului de marfă al autocamionului, precum şi în microbuzul tractat, au fost descoperiţi ascunşi cincisprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Maroc și Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 21 şi 38 de ani, solicitanți de azil în România.

Azi dimineață, în jurul orei 04.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Algeria și Libia cu vârste cuprinse între 16 şi 38 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.