Încep să reapară mesajele-capcană de tipul ‘TU EȘTI ÎN ACEST VIDEOCLIP’, iar campania malițioasă se propagă prin intermediul mesajelor pe scocial media, preponderent pe Facebook. Citiți cu atenție orice mesaj conține link-uri sau atașamente, înainte de a face orice acțiune!
Despre acest tip de atac, echipa DNSC a lansat o serie de avertizări în trecut:
NU accesați link-ul din astfel de mesaje, chiar dacă expeditorul este un prieten ori cunoștință. Cel mai probabil, titularul contului respectiv a căzut la rându-i în capcană și a accesat acel link, iar mesajul s-a transmis automat către toate contactele din agendă. Pe un canal de comunicare diferit, explicați-i că a accesat un link malițios și va trebui să facă o serie de pași pentru a își securiza dispozitivul și accesul la cont.
În cazul în care ați făcut click pe acel link sau vedeți că din contul dvs s-au transmis astfel de mesaje, echipa Directoratului vă recomandă să:
Schimbați imediat parola contului de Facebook și să activați autentificarea în 2 pași (2FA)
Vă asigurați că nu au fost acordate permisiuni unor aplicații terțe din Facebook. Pentru asta, este necesar să vă logați în contul de Facebook și să navigați la categoria Settings & Privacy (Setări și Confidențialitate) și apoi Settings (Setări). Ulterior, mergeți către categoria Permissions (Permisiuni) și apăsați pe Apps and Websites (Aplicații și Site-uri), pentru a verifica la ce aplicații ați oferit acces. Eliminați acele aplicații pe care le considerați suspecte. Apăsați pe aplicația respectivă, apoi pe butonul de Remove (Elimină) pentru a vă proteja contul de accesul neautorizat la aplicații terțe suspecte.
Verificați aplicațiile instalate pe dispozitiv, pentru a vă asigura că nu au fost adăugate unele noi, necunoscute.
Verificați setările de confidențialitate, pentru a vă asigura că nu există modificări, acordând atenție sporită aplicației Facebook și locațiilor pe care nu le recunoașteți, unde contul dvs. de social media apare ca fiind logat.
Scanați dispozitivul cu o soluție de securitate (antivirus).
Antrenați-vă pentru a detecta și evita principalele amenințări din online pe site-ul https://sigurantaonline.ro, acolo unde vă puteți testa abilitățile și îmbunătăți cunoștințele! Un proiect național de conștientizare derulat de DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor.