CSU Sibiu joacă la Mureș ultimul meci al anului

0
416

Sportivii CSU Atlassib Sibiu joacă miercuri, 23 decembrie, în deplasare, ultimul meci din acest an. Studenţii sibieni joacă la Târgu Mureș, în compania echipei locale, şi se declară opimiști în șansele unei reuşite.”Este ultimul meci din 2015 și sper să terminăm anul cu un joc bun, în primul rând. Mureșul este o echipă dintre cele favorite la jucarea finalei, dar după atâtea meciuri împotriva lor, meciuri dintre care doar o singură dată am avut pretenția să câștigăm, în meciul de acasă, când am pierdut la un singur  punct, sper că de data asta să mergem cu mai mare încredere și poate reușim să facem o surpriză. Va fi un meci foarte greu, după ce sâmbătă, jucătorii noștri au avut un alt meci destul de încărcat din punct de vedere al efortului fizic. Și Mureșul a avut un meci greu cu Oradea, așa că ar trebui să pornim de pe poziții egale”, a declarat antrenorul CSU, Dan Fleşeriu.În ciuda faptului că mureşenii se consideră favoriţi, Fleşeriu speră într-o răsturnare de situaţie.“Ei sunt favoriți pentru că joacă acasă și au anunțat de la începutul sezonuluică obiectivul lor este clasarea în primele patru echipe, atât în Cupa României, cât și în Campionat. Obiectivul nostru este să intrăm în Play Off. În acest moment avem aceeași linie de clasament, ne-au bătut la noi acasă, deci au toate motivele să se considere favoriți, dar au mai fost și alții favoriți și am reușit să întoarcem soarta jocului”, a mai spus Fleșeriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.