Cercetați penal pentru furt calificat, au fost reținuți şi şofer în ilegalitate

1
26

La data de 31 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, ambii din localitatea Moșna, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, cele două persoane sunt bănuite că în noaptea de 27/28 martie a.c., ar fi pătruns fără drept într-o anexă a unui imobil din municipiul Mediaș, de unde ar fi sustras două biciclete.

Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 4.800 de euro.

Polițiștii medieșeni au reușit recuperarea ambelor biciclete, acestea fiind returnate părților vătămate.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii presupușilor autori pentru 24 de ore, ulterior față de cele două persoane fiind aplicată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

         

La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Andrei Șaguna de către un sibian, în vârstă de 27 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul penal.

1 COMENTARIU

  1. Hmm iis anyone elsee experiencing pproblems with the images
    oon thjs blog loading? I’m trying to figure ouut iif its a roblem on my ennd
    or iff it’s the blog. Anyy feeback would be greatly appreciated.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.