CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN SIBIU. ALEGERI PREZIDENȚIALE – situația finală

0
15

Pe parcursul procesului electoral pentru alegerile prezidențiale în județul Sibiu nu s-au înregistrat incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne privitoare la procesul de vot.

Mulțumim celor 800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri care au fost în serviciu pentru a asigura climatul de siguranță publică, protecția secțiilor de votare și verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale.

La nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 3 incidente, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment, dintre care 2 pentru fotografierea buletinului de vot și 1 pentru sfătuirea alegătorului.

Mulțumim cetățenilor care au participat la procesul electoral, cu respectarea cadrului legal, în deplin respect pentru valorile democrației.

De asemenea, mulțumim reprezentanților presei locale, care, pe tot parcursul perioadei electorale, au asigurat transmiterea cu obiectivitate a informațiilor despre misiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

În continuare, rămânem la datorie pentru asigurarea climatului de siguranță publică și a intervențiilor în sprijinul comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.