Campania „Luna mai, luna de conștientizarea efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor”, inițiată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu,se apropie de final. Cum a decurs campania, aflată la cea de-a VI-a ediție, și ce impact a avut în rândul populației, ne spune Cristian Roman, Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

0
121
  1. Cum apreciați că s-a derulat campania antifumat în acest an?

Campania a avut un impact foarte bun în rândul comunității. Faptul că am extins-o la 4 săptămâni, față de o săptămână, cât era în anii precedenți, a presupus, desigur, un efort sporit din partea spitalului nostru, îndeosebi din partea medicilor pneumologi, însă avem bucuria și sentimentul de împlinire că munca nu a fost în zadar, că semnalul de alarmă pe carel-am transmis la nivelul populației a avut ecou și sperăm că oamenii vor fi tot mai atenți la sfaturile pe care specialiștii noștri le-au oferit, pentru a avea atât plămâni mai sănătoși, cât și o sănătate mai bună în general.

  • În premieră, ați încheiat un parteneriat cu Centrul Antidrog, astfel încât medicii pneumologi au desfășurat orele de consiliere antifumat împreună cu specialiștii antidrog. Care au fost reacțiile la clasă?

Știam că este nevoie ca aceste semnale de alarmă cu privire la fumat să fie accentuate nu doar în ceea ce privește consumul de nicotină, care este considerat tot un drog, cât și celelalte categorii de droguri propriu-zise. Din păcate, situația actuală dezvăluie un fenomen îngrijorător și de amploare referitor la consumul de substanțe interzise, îndeosebi în rândul adolescenților. Am fost chiar surprinși cât de în temă erau elevii cu privire la tipurile de droguri – și sperăm că experții antidrog au reușit să îi conștientizeze cu privire la riscurile pe care le implică recurgerea la consumul de stupefiante. De altfel, ei au apreciat faptul că informațiile au fost oferite de specialiștii în domeniu și cu atât mai mult cred că vor conta în devenirea lor aceste ore de consiliere. Consider că este o necesitate această cooperare interinstituțională, întrucât atât drogurile cât și fumatul constituie un pericol real la adresa sănătății copiilor noștri.

  • În cadrul campaniei ați reluat și Marșul Sănătății Plămânilor, eveniment care nu s-a mai putut organiza în perioada pandemiei – și iată, sportivii au fost în prim-plan la această ediție. De ce sportivii și cum ați reușiți să adunați laolaltă toate cluburile importante din Sibiu?

Da, organizarea marșului în acest an a fost o adevărată provocare. După cum știți, am avut și echipa de baschet CSU Sibiu, am avut și cluburile de fotbal FC Hermannstadt, CSC 1599 Șelimbăr, LSS Voința și principale cluburi din mai toate disciplinele sportive. În mod cert, nu a fost ușor să sincronizăm toate aceste participări într-o zi convenabilă pentru toată lumea, în condițiile în care a trebuit să ținem cont și de calendarul competițional și de zilele de meciuri și deplasări ale tuturor echipelor, dar iată că manifestarea a reușit să fie organizată și să reunească un număr impresionant de sportivi. Am optat în acest an pentru invitarea sportivilor pentru că i-am considerat un simbol al unui stil de viață sănătos, echilibrat, iar practicarea unui sport este considerată benefică pentru sănătate, în antiteză cu obiceiul fumatului, care produce daune extraordinare organismului.

  • Au fost organizate și sesiuni de spirometrii gratuite. De ce ați optat să introduceți și aceste testări în cadrul campaniei antifumat și care au fost rezultatele?

În primul rând trebuie să vă spun că spirometria este una dintre investigațiile de bază pe care le efectuează pacienții noștri, atât în ambulatoriu, cât și în regim de spitalizare continuă sau de zi. Practic, este un test prin care se poate măsura gradul de funcționare al plămânilor, iar în cazul fumătorilor tocmai această capacitate pulmonară ajunge să fie afectată. De aceea, pe de o parte am considerat că este util ca un fumător să poată să evalueze în ce măsură consumul de țigări a produs niște modificări la nivelul sănătății plămânilor săi. Pe de altă parte, am venit noi în întâmpinarea lor, tocmai pentru ca accesul să fie foarte facil – nu i-am chemat pe oameni la noi în spital, ci am mers noi către ei, organizând aceste sesiuni de spirometrii gratuite în locații publice – mall-uri, aeroport, în zone cu trafic mare de persoane. Rezultatele au arătat realitatea lucrurilor – mai bine de o treime dintre cei evaluați au avut modificări pulmonare, astfel încât au fost îndrumați către investigații suplimentare.

  • În cadrul acestei campanii ați anunțat că îi puteți sprijini pe fumătorii care doresc să renunțe la consumul de tutun inclusiv cu medicație antifumat, obținută prin donații și sponsorizări. Practic, cum pot persoanele să apeleze la acest  sprijin?

Ca spital specializat în tratarea bolilor pulmonare, desigur că în primul rând tratăm afecțiunile cauzate de fumat. În plus, medicii pneumologi îi pot consilia pe pacienții fumători, atunci când de prezintă la consultații în ambulatoriu, cu privire la renunțarea la fumat. Dar mai mult decât atât, tocmai pentru a preveni agravarea stării de sănătate a persoanelor care fumează și a reuși să îi ajutăm înainte ca acest obicei să le provoace boli, ne-am străduit să obținem de la diverse companii inclusiv donații și sponsorizări pentru a le oferi persoanelor care doresc să renunțe la fumat inclusiv soluții antifumat, în mod gratuit. Este vorba fie despre medicamente tip Defumoxan, fie despre plasturi cu nicotină, ambele fiind foarte utile pentru ca fumătorii să ajungă să nu mai fie dependenți de țigări.  Desigur, soluția antifumat potrivită se ia în urma unei evaluări făcute de către medicul pneumolog, care analizează dacă există contraindicații sau nu, precum și concentrația potrivită pentru fiecare persoană în parte. Am avut medicație pentru aproape 180 de persoane, iar în prezent încă mai avem pentru aproximativ 150 de persoane. Sigur, ne-am dori să putem să mai atragem sponsorizări astfel încât să putem ajuta și mai multă lume pe viitor. Pentru moment însă, până la epuizarea celor 150 de cutii, fumătorii care doresc să renunțe trebuie să știe că avem această posibilitate să îi ajutăm inclusiv cu medicația gratuită – pentru aceasta trebuie să sune la tel. 0269 210979 – de luni până vineri, între orele 8 și 14 și să solicite o programare pentru solicitarea medicației antifumat.

  • De ce considerați că este necesar ca spitalul să deruleze o campanie antifumat, pe o durată consistentă – o lună de zile – în condițiile în care organizarea atâtor acțiuni necesită foarte mult efort?

Da, să știți că eforturile noastre au fost însemnate, iar organizarea campaniei a presupus multă muncă și dedicarea din partea personalului nostru. Considerăm însă că niciun efort nu este prea mare atunci când consecințele asupra sănătății și calității vieții populației sunt unele pozitive. Vrem ca întreaga expertiză pe care medicii noștri o au să sprijine cât mai mult comunitatea în adoptarea unor obiceiuri sănătoase și în obținerea unei calități a vieții cât mai bune. Să știți că este foarte trist când vedem de câtă suferință au parte pacienții care ajung la noi în spital cu boli pulmonare foarte grave, provocate de zeci de ani de fumat. Și ne dăm seama că dacă nu ar fi practicat acest obicei cu efecte atât de nocive pentru sănătate, acum ar fi putut să fie independenți, să aibă parte de o viață frumoasă – să se bucure de familie, de sănătate, nu să depindă în permanență de un concentrator de oxigen, fără de care nu ar mai putea să respire. Poate că la tinerețe pare că acest deznodământ trist este departe, dar să știți că vârstele la care persoanele ajung să dezvolte boli chiar fatale, din cauza fumatului, precum cancere pulmonare, sunt tot mai scăzute. La fel și pentru persoanele care ajung să fie dependente de aparate de oxigen. Chiar și sub 40 de ani. De aceea, considerăm că este de datoria noastră să conștientizăm un număr cât mai mare de persoane cu privire la pericolul fumatului.

  • Care v-ați dori să fie impactul acestei campanii antifumat?

Trebuie să fim conștienți că sute de oameni mor zilnicîn România din cauza fumatului, iar alte câteva mii,  în întreaga lume. De altfel, anual, numărul deceselor cauzate de fumat depășește 8 milioane. Am plecat de la premisa că orice fumător pe care îl conștientizăm să renunțe la fumat este un câștig. Oameni buni, ascultați sfaturile acordate de medicii pneumologi cu privire la gravitatea afecțiunilor cauzate de fumat și luați o decizie bună, o decizie salvatoare pentru sănătatea dumneavoastră! Alegeți să renunțați la fumat, iar specialiștii noștri vor fi alături de dumneavoastră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.